Fragmente din manuscrise biblice, găsite în deșertul Iudeii
Autoritatea Israeliană pentru Antichități, IAA, a descoperit noi comori și fragmente dintr-un text biblic vechi de 2 000 de ani. Sunt printre cele mai mari descoperiri de la găsirea manuscriselor de la Marea Moartă, în 1948. Unele descoperiri recente datează chiar de 10 000 de ani.
Din 2017, arheologii israelieni au examinat ravenele și peșterile deșertului Iudeii. IAA a demarat acest proiect întins pe patru ani pentru a împiedica hoții să fure artefacte prețioase. Lucrările au inclus rapeluri de peste 60 m către una din peșterile principale. Înăuntru, echipa a săpat și a cernut sol neatins de aproape două milenii. Lucrările lor au scos la iveală comori biblice, între care fragmente de manuscrise vechi de aproape 2 000 de ani.
Apoi au parcurs un traseu periculos ce urca pe stânci, pentru a aduce comorile la muzeul Israel Museum. „Marea zi este de fapt ziua în care putem să arătăm munca noastră din ultimii patru ani din deșert. Este o muncă importantă și puteți vedea că am găsit multe artefacte semnificative și lucruri care aparțin statului Israel. Poate cele mai importante descoperiri sunt aceste manuscrise ale cărții Zaharia și Naum. Acestea au fost și primele manuscrise biblice găsite în pustia Iudeii după mai bine de 60 de ani. Evreii care au fugit de romani în anul 70 d.H. au adus acest manuscris în peșteră. Ei au luat acolo doar ceea ce era cel mai important pentru ei și cel mai important pentru supraviețuire, iar acesta este unul din ele și ne spune câte ceva despre cât de puternică era credința lor. Pot să presupun că au citit cuvintele profeților aici și au găsit mângâiere în timpul momentelor lor dificile.”
Porțiunea recuperată din manuscris este din cartea Zaharia, unde scrie: „Iată ce trebuie să faceți: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecați în porțile voastre după adevăr și în vederea păcii; niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său și nici să nu iubiți jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc’, zice Domnul.
„Am fost foarte impresionați că am găsit tocmai aceste versete. Cred că este un mesaj care transcende timpul.” Echipa a mai descoperit și trupul unui copil de 6 000 de ani și a mai găsit un coș intact pe care l-au trimis să fie datat cu carbon. „Când au venit rezultatele, am fost uimiți. Are o vechime de 10 500 de ani. Este atât de unic! Este singurul exemplar care arată așa din acea vreme, în Israel și poate din întreaga lume.”
Descoperirile au adus lumină în istoria evreilor. Aceste monede de pe vremea revoltei lui Bar Kokhba împotriva romanilor poartă inscripții care se referă la vremea regilor David și Solomon, iar aceste monede sunt din vremea distrugerii Ierusalimului din anul 70 d.H. Este povestea poporului evreu, cu manuscrisele găsite, fugarii, monedele, armele din revolte, dar nu este doar povestea poporului evreu, ci povestea omenirii. Înapoi la deșertul Iudeii, arheologii spun că mai sunt sute de peșteri de explorat, în speranța că vor găsi mai multe manuscrise biblice și artefacte istorice.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 371, difuzată la Alfa Omega TV în martie 2021. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Sursa: