“Fenomenul penticostal” luat în discuție la Vatican

În prima decadă a lunii aprilie 2013, a avut loc la Vatican un simpozion internaţional „Evanghelici, penticostali şi carismatici – noile mişcări religioase, o provocare pentru Biserica Catolică”, organizat de către Conferinţa Episcopală Germană, cu prezenţa cardinalului Kurt Koch, preşedintele Consiliului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor împreună cu teologi, experţi în practică şi teologie pastorală și sociologi din 20 de ţări, de pe patru continente. Doi experţi ce cunosc situaţia din America Latină au comentat agenţiei Zenit de ce mii de catolici lasă Biserica Catolică şi pleacă la astfel de grupuri şi cum se poate evita fenomenul: monseniorul Norberto Strotmann, episcop de Chosica (Peru) și președintele Comisiei pentru Doctrină și Credință al Episcopatului din Peru și doctor Jose Luis Perez Guadalupe, sociolog, fondator al pastoratului social din aceeași dieceză și expert în noile mișcări religioase. Norberto Strotmann, misionar de origine germană, admite faptul: „în America Latină, în 40 sau 50 de ani am pierdut cel puţin 15% din credincioşi în favoarea acestor mişcări”. Vedere panoramică de la Vatican De ce pleacă catolicii? Cauza este foarte bine definită.Conform lui Jose L. Perez (şi acest lucru este consemnat în concluziile simpozionului), catolicii pleacă la penticostali deoarece: - Acolo se întâlnesc cu o experienţă divină reală - Acolo găsesc o viață de părtășie în comunitate, şi - Acolo primesc o învăţătură de care au nevoie „Oamenii spun că la penticostali se întâlnesc pentru prima dată cu o experienţă reală cu Dumnezeu, se regăsesc ca fiind parte de o comunitate religioasă, şi mai nou pentru prima dată înţeleg şi se simt interesaţi realmente de conţinutul credinţei lor”, explică Jose L. Perez. El semnalează că aceste lucruri s-ar putea experimenta şi în Biserica Catolică, şi dacă nu le găsesc în catolicism, „problema nu este teologică ci pastorală, metodologică”. Perez a făcut o probă încă prin 1991. A întrebat pe 1000 de catolici care au plecat la penticostali: „dacă ceea ce dumneavostră aţi găsit la aceste grupuri, aţi fi găsit în Biserica Catolică, aţi fi plecat?”. „Şi 92 % mi-au răspuns că nu ar fi plecat”. Norberto Strotmann Soluţia ar fi în carismaticii catolici Strotmann semnalează că în timp ce bisericile catolice din multe părţi din Asia şi Africa şi-au asumat metodologia carismatică, în America Latină încă nu s-a făcut cu suficientă profunzime. Deoarece, propunerea lui nu este combaterea penticostalilor şi carismaticilor, ci tocmai contrariul: „consistă în a avea penticostali şi carismatici catolici şi va funcţiona”, a semnalat Strotmann. Cheia problemei se găseşte în cifre şi episcopul misionar dovedeşte: „am o medie de 15 000 de credincioşi la un preot, ceea ce face imposibilă o pastoraţie personalizată. Dacă nu reuşim ca în următorii 10 ani ca să umplem această distanţă cu apropierea de colaboratori laici locali, pierderile pentru Biserica Catolică în America Latină, ar putea fi mai ridicate”. Din contră, în Biserica Penticostală, fiecare pastor sau lider asistă doar 50, 100, 200, sau 800 de persoane pe care le cunoaşte pe nume şi le ascultă problemele. De asemenea mulţi se organizează în celule mai mici, grupuri de 10, 20 de persoane. Toată lumea se simte sprijinită şi integrată. Penticostalismul funcţionează bine în special unde există multă emigraţie, în mega-oraşele din America, Africa şi Asia, unde milioane de persoane sosesc de la ţară şi umplu oraşul monstruos şi devorator, şi găsesc acolo un grup care îi integrează: grupul penticostal, în timp ce în parohia catolică, cu mii de membrii care nici măcar nu se cunosc şi nu se salută la liturghie, este un anonim în plus. Nu se vor întoarce, cum am crezut … „În America Latină, marea majoritate dacă nu toţi penticostalii, evanghelicii şi neopenticostalii numiţi carismatici, au fost înainte catolici” se lamentează Jose L.Perez. „Aceasta este o provocare pastorală. Ceea ce mă bucură în comparaţie cu acum 20 de ani când am început să scriu, este că acuma există o cunoaştere a realităţii. Ceea ce înainte nu se putea accepta este faptul că aceştia (penticostalii n. tr.) erau interlocutori credibili, grupuri religioase valide, şi erau numiţi secte, şi că le spălau creierul celor care se duceau la ei, nişte ignoranţi ce se vor întoarce de unde au plecat. După mai bine de 20 de ani continuăm ca să aşteptăm ca să se întoarcă. Acum 22 de ani în Peru ei erau 5%, acuma sunt aprox. 15%. Mai mult de 2 000 de persoane de preot, greu de gestionat Strotmann insistă cu numerele, cu mulţimile care sosesc în cartierele mărginaşe, faţă de Biserica Catolică care nu a ştiut ca să se organizeze. „Dacă vedem fenomenul cartierelor mărginașe în Lima sau alte locuri din Peru, spuneţi-mi un caz unde a avut o planificare pe termen mediu sau lung pentru a-i încorpora pe toţi aceşti oameni. Într-un district din Lima precum San Juan de Lurigancho, pastorul are între 500 şi 800 de credincioşi ca membrii. În schimb, presbiterii din dieceza mea au 15 000 de persoane, ceea ce face imposibilă o relaţie personală. Tot ce trece de 2 000 de persoane este imposibil de atins, pentru care aproape că nu există nici o şansă pentru Biserică (catolică n.tr.)”. „Catolicismul cu a sa structură clericală, are nevoie de mult mai mulţi clerici care să se ocupe de aceste mulţimi de oameni şi niciodată nu va avea atâţia”. Jose L. Perez Jose L. Perez nu neagă de asemenea faptul că viaţa persoanelor (care trec la penticostali n.tr.) se schimbă în bine, într-un stil mai creştin: „tu vezi oameni care fiind catolici se îmbătau, îşi loveau nevasta, sau aveau mai multe femei şi dintr-o dată îi vezi intrând în aceste grupuri şi devin persoane harnice, care lasă alcoolul şi îşi schimbă viaţa, și aceasta este experienţa majorităţii celor de acolo”. Perez insistă și într-o schimbare importantă în sectoarele sociale din care provin noii convertiți. „Dacă în anii `50 din secolul trecut, grupurile evanghelice se reduceau la unele grupuri minoritate de provincie și din clasele de jos, 60 de ani mai târziu deja situația s-a schimbat. Astăzi avem grupuri de penticostali și carismatici din clasele de mijloc și din cele înalte, cu profesioniști, oameni educați și politicieni. Avem un caz special în Brazilia unde doar 64 % din populație sunt catolici și între 20 și 25 % se numesc evanghelici. Dacă 43 % dintre catolicii din lume trăiesc în America Latină, atunci pentru fiecare două puncte procentuale de pierdere a catolicismului în America Latină, va însemna un punct de pierdere la nivel mondial”. Sufletul cald al hispanicilor Strotmann, un german rațional, se lamentează că de multe ori ierarhia nu știe ca să ajungă la sufletul cald al poporului hispanic. „Când eu am ajuns în Peru, două treimi dintre preoți erau străini”, spune episcopul misionar. „Uneori suntem raționali, dar comunicarea în America Latină este cu totul altceva. Nu există sensibilitatea necesară, iar comunicarea latină este mult mai emoțională, afectivă. Ceea ce ar putea ca să învețe Biserica Catolică, este forma în care este reprezentată credința în Hispanoamerica: într-o formă simplă și cu un adevăr care prinde la public și aduce bucurie și nu un coșmar ce mă omoară ….”. Pentru aceasta cere să se lase un spațiu pentru o mai mare autoexpresie a credinței, așa cum vedem în noile mișcări. „Dacă nu se mișcă ceva cât mai repede în America Latină, pierderile catolicismului mondial pot să fie considerabile”, insistă episcopul. Primele reacții apostolice Jose L. Perez afirmă ca și sociolog, că el vede că va sosi un moment în care penticostalismul nu va mai crește. În parte, datorită saturației sociale, își vor umple spațiul lor natural. Pe de altă parte, deoarece Biserica Catolică a reacționat. „Ceea ce acum 20 de ani nu se auzea astăzi se aude. Noile atitudini sunt spre o biserică aproape de oameni și modestă; de a se întoarce la origini, de simți din nou adevăratul sens al bisericii. Viitorul în Latinoamerica nu va fi ca și cel european unde în anii `50 avea 52 % catolici și 48 % protestanți, care se luptau între ei. Acolo am ajuns că astăzi în Germania, grupul majoritar este cel care nu mai crede în nimic. Pentru Strotmann, ceea ce omoară cu adevărat viața spirituală este opulența, lucrurile materiale. În Europa nimeni nu-și mai pune acea întrebare, decât probabil de la 75 de ani în sus, despre sensul vieții; suntem acaparați de mașini, de lucruri personale, de tehnologie, și nici nu ne dăm seama că pierdem ce este mai important. Pentru Perez, provocarea viitorului nu va mai fii de catolici sau penticostali, „ci să vedem dacă civilizația mai este creștină și noi ca și creștini vom mai putea ajunge la societate, la oameni, dacă va mai fi cineva care să ne asculte”. Surse: Religion en Libertad; Zenit Pentru Știri Creștine – Beni Drădici