Femeie rămasă fără mâini şi fără picioare: „prin harul lui Dumnezeu pot să trăiesc o viaţă plină de bucurie!”

Kayleigh Ferguson-Walker şi soţul ei Ramon formau un cuplu ce duceau o viaţă normală  în Coral Springs, un orăşel din statul Florida în Statele Unite, însă în luna martie 2017 viaţa lor a ajuns la răscruce. Pe când era însărcinată cu cel de-al doilea copil, Kayleigh a început să se simtă rău având simptome ce semănau cu o gripă. „Am simţit nişte frisoane, şi la început nu m-am îngrijorat prea tare,” a declarat Kayleigh pentru CBN News. Simptomele au devenit însă mai severe şi Kayleigh şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, moment în care soţul ei a pornit cu ea în grabă spre spital. La spital starea ei s-a agravat, tensiunea i-a scăzut şi a apărut şi o insuficienţă renală. În timpul consultaţiei, doctorii au identificat o problemă cu sarcina şi au aplicat imediat proceduri pentru a induce travaliul. „Doctorul a venit şi mi-a spus că îi pare rău, însă bebeluşul nu a supravieţuit,” îşi aduce aminte Ramon. „Cred că nici ei nu ştiau ce se întâmplă.” În cele din urmă, doctorii au descoperit că Kayleigh avea septicemie, o infecţie periculoasă care ameninţa să întrerupă funcţia tuturor organelor vitale, inclusiv inima, plămânii şi ficatul. Ramon îşi aminteşte: „Simţeam că am mâinile legate, că nu pot face nimic. A trebuit să aştept ca doctorii să-şi facă treaba. Nu puteam face nimic care să o ajute. A fost foarte greu pentru mine să stau să privesc cum ea se luptă pentru viaţa ei.” Doctorii au fost nevoiţi să o inducă coma,  stare în care ea a fost timp de două săptămâni, perioadă în care a fost şi mutată la un alt spital. Acolo doctorii care au consultat-o au constatat că membrele ei s-au necrozat şi că sunt necesare nişte măsuri drastice.
Se instalase gangrena şi pentru ca doctorii să-i salveze viaţa trebuiau să-i amputeze  mâinile şi picoarele. Famlia lui Kayleigh era pusă în faţa unei decizii dureroase. Credinţa în Hristos le-a fost sprijin. De mare ajutor au fost şi prietenii şi comunitatea de la biserică care s-au unit în rugăciune.  Laurel Robinson, mama lui Kayleigh, spune că a fost sceptică că fiica ei se va face bine. „I-am pus lui Dumnezeu o mulţime de întrebări. L-am întrebat: de ce ea? De ce toate cele 4 membre? Am fost foarte supărată pe El, cum a putut să îngăduie aşa ceva? Ea este credincioasă.” Soţul lui Kayleigh, Ramon, vedea lucrurile în mod diferit. „Cea mai grea întrebare pentru mine a fost: ţi-ai da viaţa pentru un mădular? Bineînţeles că dorim viaţa mai mult decât un mădular,” a răspuns el. Kayleigh a supravieţuit încercării, iar astăzi face eforturi pentru a se adapta la noua viaţă fără mâini şi fără picioare. „Am o proteză pe care o folosesc,” spune ea. „Când mă hrănesc, îmi folosesc coatele, pentru că astea mi-au rămas. Mă mişc mai mult ca de obicei, dar până la urmă îmi reuşeşte.” Kayleigh spune că credinţa în Dumnezeu a fost esenţială pentru a o ajuta să facă faţă pierderii pe care a suferit-o. „Încerc tot timpul să văd ce pot face cu ce am rămas,” spune ea. „Mă motivez constant să mă gândesc la ce pot face, în loc doar să stau şi să mă complac într-o stare de infirmitate.” Kayleigh recunoaşte că experienţa prin care a trecut a însemnat cea mai dificilă perioadă din viaţa ei. Ea îşi aduce aminte de un timp petrecut în rugăciune, după ce doctorii i-au amputat membrele. „L-am întrebat: de ce eu? Nu puteam înţelege de ce tocmai mie mi s-a întâmplat. De ce toate patru? De ce nu doar două? De ce nu doar un braţ? Sau un picior? De ce patru?”, spune ea că l-a întrebat pe Dumnezeu. „I-am spus însă lui Dumnezeu: bine, acum în starea în care sunt va trebui să îmi dai mult mai multă putere decât de obicei. Iar eu va trebui să merg înainte.” Cu o credinţă reîmprospătată şi o perspectivă pozitivă asupra vieţii, Kayleigh găseşte putere să zâmbească. „Mulţi oameni mă întreabă personal sau îi întreabă pe ceilalţi membri ai familiei: „Cum de mai are putere să zâmbească după tot ce a îndurat. Tocmai şi-a pierdut mâinile şi picioarele, cum de îşi păstrează zâmbetul?”  Le răspund întotdeauna că zâmbesc nu pentru că viaţa mea este perfectă. Zâmbesc pentru că încă trăiesc.” Kayleigh şi Ramon spun că au fost copleşiţi de atenţia şi suportul pe care l-au primit din partea bisericii din care fac parte, Praise Tabernacle International. „Doar prin harul Lui,” spune Hugh Ferguson-Walker, socrul luia Kayleigh, care este şi unul din păstorii bisericii. „Numai prin harul lui Dumnezeu. Totul este despre El. Doar El poate să-ţi dea putere să treci printr-o aşa încercare.” Multe persoane sunt uimite de determinarea lui Kayleigh. „Este fascinant să o urmăreşti cum îşi pune machiajul,” spune Laurel, mama lui Kayleigh. Felul în care îşi machiază pleoapele, sau îşi piaptănă părul…chiar şi modul în care mănâncă e uimitor. A fost o bucurie pentru noi să o vedem cum refuză să se dea bătută şi găseşte tot timpul noi moduri de a face lucrurile de fiecare zi, având în vedere condiţia ei.” Chiar şi doctorii lui Kayleigh sunt inspiraţi de atitudinea ei. Ea se află încă sub tratament, după ce a suferit un număr de 13 operaţii. „Cred că ea este unică, atitudinea ei este remarcabilă, este una dintre cele mai graţioase şi pozitive persoane pe care le-am întâlnit” spune doctorul Fletcher. „Nu am auzit-o niciodată să se plângă de suferinţa ei.” Dorinţa cea mai mare a lui Kayleigh şi Ramon este ca povestea lor să-i inspire şi pe alţii care trec prin suferinţe sau greutăţi. „Dacă oamenii care ne află povestea ajung să se întrebe: cum de sunt atât de fericiţi? Cum de sunt aşa de îndrăgostiţi unul de altul? Cum de îl pot iubi pe Dumnezeu? Dacă oamenii văd asta în noi şi îşi doresc şi ei să aibă bucuria noastră, atunci experienţa noastră are un rost.” „Nu contează prin ce treci, Dumnezeu este acolo şi El rămâne Dumnezeu,” a încheiat Kayleigh. Sursa: CBN News