Fărâme de Veșnicie: Coronavirus – o perspectivă biblică și istorică
Pe măsură ce efectele virusului COVID-19 duc la suspendarea vieții publice din întreaga lume, Christian Hofreiter, vorbitor RZIM din Austria, ne reamintește despre „cazurile nenumărate din istorie în care lumina dărniciei creștine a strălucit într-un mod extraordinar în vremurile întunecate de boli infecțioase și de răsturnări sociale.”
Coronavirus: o perspectivă biblică și istorică
Multe, dacă nu majoritatea națiunilor lumii au fost zguduite violent de declanșarea epidemiei de coronavirus. Italia, Elveția, Franța și Spania sunt printre cele mai grav afectate din punct de vedere al infecțiilor, cu spitalele din Italia solicitate dincolo de limita refuzului și cu medici puși în situația de a decide pe care pacient îl vor salva și pe care îl vor lăsa să moară, pentru că nu au destule aparate pentru a le oferi îngrijire tuturor. Este cât se poate de probabil ca multe alte națiuni, printre care și părți ale Statelor Unite, să ajungă în aceeași situație. Când, dacă nu acum, este biserica chemată să ia atitudine și să lumineze?
Coronavirus, iubirea aproapelui și carantina în Biblie
Încă din Vechiul Testament găsim reglementări foarte stricte privind carantina pentru cei care sufereau de boli infecțioase (vezi Leviticul 13). Așadar, atunci când creștinii se supun indicațiilor guvernamentale și sfaturilor medicale care le recomandă să reducă drastic orice contact social, aceasta nu este deloc o expresie a necredinței (ca și când Dumnezeu nu ar avea puterea să ne protejeze sau să ne vindece). Situația este simplă și serioasă: cu cât este mai scăzută progresia infectării virale, cu atât numărul persoanelor decedate va fi mai mic. Deci dacă putem contribui în vreun fel la acest rezultat, eu zic să o facem!
Creștinii, epidemiile și reînsuflețirea
Chiar dacă înțelepciunea, solidaritatea și dragostea pentru aproapele nostru ne fac să ne implicăm și să reducem pe cât posibil amploarea acestei epidemii, îmi vin în minte cazurile nenumărate din istorie în care lumina dărniciei creștine a strălucit într-un mod extraordinar în vremurile întunecate de boli infecțioase și de tulburări sociale. De fapt, creștinii au fost cei care au ținut piept ispitei de a se retrage în locuri mai sigure și de a se izola departe de suferința celorlalți.
„În anul 165, o ciumă s-a abătut asupra mărețului Imperiu Roman, nimicind o treime din populație. S-a întâmplat din nou în anul 251, când 5.000 de oameni se stingeau în fiecare zi doar în cetatea Romei. Cei infectați erau abandonați de familiile lor și lăsați să moară pe străzi. Guvernul era neajutorat, căci însăși împăratul căzuse victimă bolii. Preoții păgâni și-au părăsit templele, care fuseseră umplute până la refuz de oameni care căutau alinare și lămuriri. Erau prea slăbiți ca să își mai revină. Dacă nu te nimicea molima, aveau să o facă foamea, setea și singurătatea. Efectul asupra întregii societăți a fost catastrofic. În urma molimei, însă, a fost întărită buna reputație a creștinismului, iar popularitatea sa a cunoscut o creștere exponențială.
Cum s-a întâmplat asta?
Creștinii nu veneau înarmați cu răspunsuri intelectuale la problema răului. Nu se bucurau de cine știe ce abilități supranaturale de evitare a durerii și a suferinței. Aduceau însă apă, mâncare și propria prezență. Pe scurt, dacă cunoșteai un creștin, aveai șanse mai mari să supraviețuiești, iar dacă într-adevăr supraviețuiai, biserica îți oferea mediul social cel mai iubitor și stabil. Nu apologetica inteligentă, nici organizarea politică strategică și nici mărturia martiriului nu au convertit un întreg imperiu, ci simpla convingere a unor bărbați și femei de rând că ceea ce făceau pentru cel mai neînsemnat dintre ei, făceau pentru Cristos.”(1)
Acum, știm prea bine că apologetica înțeleaptă a jucat, de fapt, un rol foarte important în convertirea Imperiului Roman, deci cele două abordări nu se exclud reciproc.
Ravi Zacharias a parafrazat incredibil situația: „Dragostea este cea mai bună apologetică. Este elementul esențial prin care să atingi întreaga ființă, într-o lume fragmentată. Nevoia este imensă, însă este imperativ să fim dispuși să urmăm exemplul lui Isus și să ne îngrijim de aceste nevoi.”
Nu ar fi minunat dacă și în vremurile acestea, noi, creștinii, am ajunge să fim cunoscuți în principal pentru dragostea noastră generoasă care se jertfește față de aproapele nostru, și nu pentru felul în care ne împotrivim și în care judecăm?
Despre teamă
Vremurile nesigure, tulburările sociale, amenințarea sărăciei, a bolii și a morții – toate acestea conduc în mod natural la sentimentul de teamă. În situații precum aceasta, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face este să ne amintim cât de mare, cât de bun, cât de puternic și cât de credincios este Dumnezeul nostru. Prin Isus Cristos, fiecare dintre noi poate ajunge să Îl cunoască pe Tatăl nostru ceresc. În ce mă privește, cel mai folositor lucru pe care îl pot face în asemenea situații este să meditez la unul dintre versetele pe care le știu pe de rost; meditez la el, mă rog prin el și îl cercetez, îl port în inima mea și îl analizez în amănunțime. Psalmul 23, de pildă. Tu îl știi pe de rost?
(1). Stephen Backhouse, citat în Simon Ponsonby, Loving Mercy: How to Serve a Tender-Hearted Saviour, Monarch Books, Oxford, 2012, p. 155.
Sursa: RZIM România