Familia Dube, misionari Wycliffe România - Tămăduind inimi zdrobite
Ruben şi Maria Dubei, misionari Wycliffe România, Îl slujesc acum pe Domnul în sudul Africii, în cadrul departamentului „Scriptura în Folosinţă", după o îndelungă perioadă în Ghana.„Domnul ...tămăduiește pe cei cu inima zdrobită, și le leagă rănile" Psalmul 147:3„Avem nevoie de povestiri ca acestea ca să vindece rănile din inimile noastre!" o mărturisire venită de la un grup de San (Bushmen) după descoperirea adevărului din povestea Samariteanul cel Bun.
Fiind prima mea întâlnire cu comunitățile popoarelor San din Botswana, am fost surprins de setea oamenilor, chiar și șefi de sate, pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Au primit Cuvântul, au memorat povestirile, și au arătat interes să le transmită mai departe!Un șef de sat a participat la grupul de povestire la care am fost și eu. El și-a exprimat dorința de a forma o biserică puternică în satul lui, și ne-a invitat să-i ajutăm prin acest program de povestiri Biblice. Câțiva bătrâni care stau departe de biserică și nu mai pot merge pe jos până acolo, i-au rugat pe lucrători să meargă regulat la ei acasă și să-i învețe povestiri Biblice. Unii și-au exprimat dorința de a împărtăși povestirile cu alții și chiar să se alăture grupului de povestitori Biblici. După descoperirea adevărului din povestirea Samariteanul cel bun, o persoană a cerut să ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de ei!Scopul nostru e să ajutăm popoarele San să dezvolte o Scriptură orală standard în limbile lor, și înregistrată, pentru a păstra standardul și pentru o distribuire mai ușoară. Aceasta înlătură bariera alfabetizării și-i ajută pe cei care comunică oral să crească spiritual și să transmită mai departe Cuvântul pe care orală.La sfârșitul celor două sesiuni de lucru în Scripturile Orale lucrătorii au împărtășit mărturii despre acest program. Unul a spus: „Mă simt mai aproape de Dumnezeu pentru că pot face această lucrare." Altul a mărturisit că oamenii din satul lui aveau prejudecăți cu privire la creștinism și Biblie, dar prin folosirea Scripturilor orale oamenii și-au schimbat părerea despre Cuvântul lui Dumnezeu. Hanna, o tânără, a mărturisit că era pe cale să renunțe la viața asta, dar prin acest program a căpătat încredere să stea în fața unui grup de oameni și să-i învețe povestiri Biblice. Un tânăr a exclamat: „Pot să învăț pe alții!" Nu se gândise nici o dată că ar putea învăța pe altcineva.În Botswana lucrăm cu patru limbi San: Kwedam, Naro, Gllana și Glui, pentru care mi s-a cerut, ca până la sfârșitul anului, să mă pregătesc să preiau responsabilitatea lucrărilor. Aceste proiecte sunt la început și se confruntă cu diferite greutăți. Rugați-vă pentru lucrători să rămână dedicați în dezvoltarea și împărtășirea Scripturii ca voluntari.
Rugați-vă și pentru sesiunile de lucru care vor avea loc de pe 4 pe 17 mai, după care, pe 19-21 mai, am fost invitat să predau un curs în folosirea Scripturii pentru bisericile din Dkar. Rugați-vă ca Domnul să vindece rănile din inimile oamenilor San prin Cuvântul Său.Avem o rugăciune specială pentru Levi. De aproximativ două luni are probleme cu picioarele. Nu și le poate întinde ușor și merge mai mult pe vârfuri. Doctorul nu a putut să-i dea un diagnostic și ne-a trimis la un specialist ortopedic pe 12 mai. Rugați-vă ca Domnul să fie cu Maria în timpul acesta când eu voi fi în Botswana, și să o putem lăsa pe Miriam cu cineva în cazul în care Maria va trebui să se interneze cu Levi. Mulțumim că ne susțineți cu toată dragostea.
Misionarii dumneavoastră, Ruben, Maria, Miriam si Levi Dubei.Dacă doreşti să fii la curent cu slujirea familiei Dubei și a altor misionari Wycliffe, înscrie-te aici la buletinul informațional trimestrial!