Evanghelicii reprezintă deja 40 % din populaţie în El Salvador
Un studiu efectuat de CID/Gallup şi preluat de portalul Actualidad Evangelica, arată că cetăţenii din El Salvador sunt persoane cu credinţă în existenţa lui Dumnezeu şi că aceasta este motivaţia care îi face să profeseze credinţa şi să activeze într-o biserică. De asemenea indică faptul că religia catolică care din punct de vedere istoric a fost dominantă în America Centrală, a pierdut mulţi credincioşi, cu toate că încă este majoritară în regiune.
Conform acestui sondaj, catolicii au pierdut 12 % din membrii în ultimii ani, acoperind în acest moment 55 % din populaţie, în timp ce evanghelicii sunt în procent de 40 %. Evanghelicii se concentrează mai mult în segmentele de populaţie cu mai puţină educaţie şi în cel al femeilor. Aceasta semnifică că a avut loc un exod considerabil înspre protestantism, în special a acelor cetăţeni cu studii primare, cu toate că în general se observă în toate straturile sociale.
Fiind consultat despre aceste rezultate ale sondajului, monseniorul Jose Luis Escobar Alas, arhiepiscop de San Salvador, acesta a admis că a avut loc un exod dinspre biserica catolică înspre „alte secte”. „Acum 25 de ani procentajul de catolici era foarte ridicat, peste 90 %. Acuma probabil suntem între 60 şi 70 %, depinde de sondaje şi de „intenţia” celor care îl efectuează”, a argumentat episcopul. Cu toate acestea, a continuat Escobar Alas, ceea ce biserica catolică caută cel mai puţin, este de a intra într-o situaţie de conflict. „Cred că este o provocare pentru biserica catolică pentru a predica credinţa şi să stea la dispoziţia credincioşilor, pentru ca aceştia să se simtă bine şi să nu trebuiască să caute o religie diferită”, a subliniat.
„Suntem îngrijoraţi de cei ce pleacă la alte religii, dar mai îngrijoraţi suntem de acele persoane care nu trăiesc credinţa. Am dori ca majoritatea populaţiei să practice credinţa creştină. Noi le dorim succes celorlalte religii, pe care le respectăm mult şi sperăm că vor trăi credinţa cu autenticitate, deoarece la sfârşit pe acei care vor face binele, Dumnezeu îi va răsplăti, aşa cum ne spune în Ev. după Matei în capitolul 25”, a spus.
„Pastorii din toate religiile avem o lucrare importantă, trebuind să muncim pentru ca toţi credincioşii din diferitele crezuri, să practice cu adevărat această credinţă. Ar fi ideal acest lucru, având în vedere că numărul de persoane care sunt indiferente la religie şi care trăiesc fără Dumnezeu cresc tot mai mult, nu numai în El Salvador ci în toată America Latină. Bine ar fi ca lucrurile să fie altfel”, a mai spus episcopul.
Conform sondajului, 64 % din cei intervievaţi au răspuns că frecventează biserica odată sau de mai multe ori pe săptămână. Catolicii frecventează biserica odată pe săptămână în procent de 43 %, în timp ce 46 % dintre evanghelici merg la biserică aproape în fiecare zi. În general evanghelicii frecventează biserica mult mai regulat şi mai asiduu decât catolicii.
În acest sens, monseniorul Escobar Alas, a specificat că numărul de persoane care îşi practică credinţa nu este acelaşi cu a celor care se declară creştini.
Sursa: Actualidad Evangelica
Pentru Ştiri Creştine – Beni Drădici