E momentul să ne folosim creativitatea, spune muzicianul Mike Mohr
08 Apr, 2020 - Alfa Omega TV

E momentul să ne folosim creativitatea, spune muzicianul Mike Mohr

Majoritatea lumii se află în carantină. Statul acasă poate duce la frică, izolare, și vă poate înnebuni puțin. Un muzician creștin a spus echipei de Știri CBN că acum a venit momentul să dăm drumul la creativitatea divină. John Jessu vine cu detalii.

John Jessup, reporter: Reportajele despre pandemie ne pot descuraja cu ușurință. Cântărețul și autorul Mark Mohr a produs altceva.

Mark Mohr: Fiind o persoană creativă cu Creatorul care trăiește în mine, am început să scriu acest cântec.

John Jessup: O zi mai târziu, s-a născut „Pandemic (Quarantine Anthem)” . I-a luat zece zile trupei sale creștine de reggae Christafari să completeze proiectul cu mulți membri împrăștiați prin America și restul în carantină după un turneu în Brazilia. Mohr, a cărui trupă a fost prezentată la Club 700, spune că o mare parte din clipul video a fost filmat în casa lui din California, printre care secvențe cu ziua de naștere a fiicei sale. Această scenă subliniază nevoia pentru evenimente în această eră a distanțării sociale.

Mark Mohr: Ziua ei de naștere a fost amânată. Astfel, am organizat o petrecere virtuală cu telefoanele noastre pe FaceTime.

John Jessup: Un cuvânt care nu poate fi auzit în această piesă este numele comun al viruslui.

Mark Mohr: Nu folosesc cuvântul „corona” deoarece spun că Hristos este Regele. El este Regele Regilor și vrem să fie El în centrul atenției noastre.

John Jessup: Care a fost reacția oamenilor care au avut oportunitatea de a auzi piesa?

Mark Mohr: Piesa încurajează oamenii să se încreadă în Dumnezeu. „Nu te teme…” apare în Biblie de 366 de ori. Aceasta este o poruncă, una pentru fiecare zi a anului chiar și anul acesta care este an bisect.

John Jessup: El a lansat această provocare creștinilor.

Mark Mohr: Veți înflori unde ați fost plantați sau vă veți veșteji pe canapea uitându-vă la seriale pe Netflix? Creatorul locuiește în voi. Folosiți acea creativitate în scop nobil. Scrieți cărți, scenarii sau ca noi, piese video filmate într-un garaj.

John Jessup: Chiar dacă milioane de oameni trebuie să stea în casă, potrivit lui Mohr, credincioșii își pot împărtăși credința cu alții.

Mark Mohr: Să scoatem lumina din noi la iveală. Nu este ușor, dar veți reuși prin rețelele de socializare, sunându-vă prietenii, luând legătura cu ei. După ce ați urmărit această emisiune, uitați-vă la lista voastră de prieteni și spuneți: „Doamne, pe cine să sun?”John Jessup: Este un exemplu practic și impresionant pentru a supraviețui acestei pandemii împreună.

Reportaj extras din emisiunea „Mapamond creștin” 821 - aprilie 2020. Mai multe știri și reportaje creștine găsești aici: https://alfaomega.tv/stiri


Sursa: