Dr. David Jeremiah: Cum să răspundem ca și creștini în această perioadă tulbure?
13 Jun, 2019

Dr. David Jeremiah: Cum să răspundem ca și creștini în această perioadă tulbure?

Nu vă lăsați înșelați, lumea în care trăim încearcă să îi intimideze și să îi marginalizeze pe cei care se declară creștini. Vedem cum unele națiuni se folosesc de o persecuție vizibilă pentru a-i teroriza pe creștini. Recent am aflat despre numărul în creștere de creștini din Iran, iar guvernul se folosește de toate mijloacele posibile pentru a-i intimida pe creștini și pe potențialii noi convertiți. În lumea occidentală, ateii și seculariștii au creat o cultură care vrea să îi reducă la tăcere pe urmașii lui Cristos printr-o hărțuire continuă. Însă este ceva nou? În cartea Faptele Apostolilor, conducătorii norodului au fost iritați de predica lui Petru din ziua de Rusalii și de faptul că trei mii de oameni s-au întors la Cristos: Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi. Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase. Faptele Apostolilor 4:1-3 A doua zi, cei care l-au condamnat pe Isus cu ceva timp înainte, i-au adus pe ucenici înaintea lor, așteptându-se să se întâlnească cu același Petru care a fugit de Domnul și s-a lepădat de trei ori spunând că nu Îl cunoaște. În schimb, ei au găsit un Petru diferit, un om plin de Duhul Sfânt, care nu mai putea fi intimidat: Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus. Faptele Apostolilor 4:13 Ce verset minunat! Cultura noastră nu știe ce să facă cu oamenii care nu se lasă intimidați. Ei se miră de noi și își dau seama că ne-am întâlnit cu Isus. Curajul, nu înseamnă să fim furioși și să răspundem nepoliticos și usturător. A avea îndrăzneală nu este echivalent cu a avea o atitudine tăioasă și defăimătoare. Să ne amintim de faptul că trebuie să fim smeriți, amabili, tratându-i pe ceilalți cu respect și dragoste. Există demnitate în ucenicie. Dar nu suntem nici timizi sau reduși la tăcere cu ușurință. Dacă întâmpini dificultăți în găsirea unui echilibtru între îndrăzneală și umilință, privește la Isus. Când a fost pus în fața acuzatorilor, a fost puternic, încrezător și neintimidat. Nu s-a lăsat controlat de către mulțime sau influențat de conducători. Însă nimeni nu Îl poate acuza că ar fi fost nepoliticos sau grosolan. Chiar și în momentul morții, Isus a fost un portret al demnității. Deși a fost lovit și bătut, El rămas neinfluențat și plin de îndrăzneală. Din exemplul pe care îl vedem la Isus și la ucenicii Săi, permiteți-mi să formulez această definiție: Îndrăzneala înseamnă o determinare neclintită, fără o dispoziție dezechilibrată. Solomon a spus-o în felul următor: Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr. Proverbe 28:1 Într-o lume care îi disprețuiește și depreciază pe creștini, cum putem învăța îndrăzneala lui Cristos? În primul rând, fii convins de adevăr. În al doilea rând, roagă-te pentru curaj. Când ucenicii au fost amenințați cu bătaia și cu închisoarea, ei au spus o rugăciune simplă: Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala. Faptele Apostolilor 4:29 Chiar și apostolul Pavel, cât de devotat a fost el, tot a avut nevoie de rugăciune în acest domeniu: [Rugați-vă] şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. Efeseni 6:19-20 În al treilea rând, fii plin de Duhul Sfânt: După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. (Faptele Apostolilor 4:31) Nu personalitatea noastră ne face să vorbim cu îndrăzneală; ci Isus Cristos și Duhul Sfânt în noi. În al patrulea rând, încrede-te în Dumnezeu că El se va folosi de mărtuira ta. Nu spun acest lucru cu ușurință, însă, nu contează dacă trăim sau dacă murim, atât timp cât Cristos este glorificat. Apostolul Pavel le-a spus celor din Filipi, că el nu dorește să se rușineze de poziția sa pentru Cristos, „ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.” Filipeni 1:20 Este minunat să fi plin de îndrăzneală pentru Cristos și pentru Împărăția Lui, așa că nu lăsa lumea să te forțeze în tiparul ei sau să reducă la tăcere mărturia ta pentru Cristos. Fii plin de Duhul Sfânt și mărturisește cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu. Sursa: David Jeremiah | CBN News Dr. David Jeremiah este printre cei mai cunoscuți lideri creștini din întreaga lume. El este pastor al Bisericii Shadow Mountain din El Cajon, California și este fondatorul și gazda emisiunii Turning Point, care este difuzată zilnic timp de 30 de minute la mai mult de 2.200 de posturi de radio. Dr. David Jeremiah este un autor renumit al New York Times, câștigător al Medalionului de Aur; a scris mai mult de 50 de cărți.