Donează alimente pentru familii sărace, mame văduve și copii orfani de Sărbători
16 Dec, 2013

Donează alimente pentru familii sărace, mame văduve și copii orfani de Sărbători

Începând cu anul 2006 de când am început activitatea umanitară, am cunoscut multe familii sărace, mame văduve, copii orfani, etc. Cea mai mare nevoie a acestora o reprezintă alimentele. Cei mai mulți dintre ei sunt fără locuri de muncă pentru că trăiesc în zone sărace, muncind doar ocazional. Sunt copii orfani de ambii părinți care sunt crescuți de bunici, trăind la limita săraciei dintr-o mică pensie și alocația copiilor. Sunt mame văduve care își cresc cu dragoste și responsabilitate copiii, însă supraviețuiesc de pe o zi pe alta doar din alocația copiilor. Sunt persoane paralizate, grav bolnave, care trăiesc numai din pensia de handicap de 230 de lei, din care trebuie să își plătească întreținerea, mâncarea și medicamentele. Unii dintre ei sunt în pragul disperării! Ne dorim din toată inima să îi putem ajuta pe toți aceștia cu alimente de Sărbători. Ne dorim să le oferim un pachet cu alimente în valoare de 100 de lei. Cu ajutorul acestui pachet, fiecare mamă văduvă, fiecare copil orfan, fiecare bunic, va putea avea mâncare de Sărbători. Pentru familiile mai numeroase și mai sărace, alimentele oferite vor putea ajunge și în valoare de 200-300 de lei. În atenția noastră sunt 60 de familii (aproximativ 180 de persoane). Pentru toate acestea avem nevoie de 8.000 de lei pentru cumpărarea alimentelor. Facem un apel la dvs., sponsorii și donatorii noștri, să ne susțineți cu fonduri pentru cumpărarea și oferirea pachetelor cu alimente. Cei care au posibilitatea și doresc, ne pot susține direct cu alimente. Pentru informații suplimentare, vezi detaliile de la final. Vom trece și pe la 4 fetițe orfane de ambii părinți, care locuiesc în com. Șepreuș, jud. Arad. Elena, Andreea, Giorgiana și Alina au rămas fără tată de acum 3 ani, când a decedat suferind de cancer. În vara acestui an, mama lor a murit la numai 32 de ani suferind tot de cancer. Fetițele au rămas ale nimănui, fără tată, fără mamă, fără nici un ajutor. Cele 4 surori orfane de ambii parinți ar fi ajuns despărțite pe la diferite orfelinate de copii în funcție de vârsta lor. Lucrul acesta nu s-a întâmplat pentru că Valentin Horga, un tânăr de 26 de ani, împreună cu mama lui s-au hotărât să le adopte și să le ofere o locuință. Valentin știe ce înseamnă să fii orfan, pentru că și el, de la vârsta de 3 ani a rămas orfan de tată. I-a fost milă de aceste fetițe și s-a hotărât să le crească el cu mama lui. Acum, Valentin este ca un tată pentru ele: le ajută la învățătură, se ocupă de educația lor, le împlinește toate trebuințele, în limita posibilităților lui. Valentin nu are un loc de muncă dar are un suflet mare. Gestul lui merită apreciat! Asociația noastră umanitară a amenajat întreaga locuință a acestor 4 surori orfane cu ajutorul dvs., sponsorii și donatorii noștri. Acum însă, nevoia lor cea mai mare rămân alimentele. Aceste 4 fetițe orfane de ambii părinți sunt prioritatea noastră pentru această iarnă. Mai multe detalii pe http://slujirecrestina.ro