Despre oprire

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și statornic, un tot unitar, care odată urmat, crează o postură corectă și exemplară în viața creștinului. În ultimul său capitol, Biblia avertizează despre pericolele adăugării sau scoaterii vreunuia dintre cuvintele Apocalipsei, avertisment ce se pliază foarte bine asupra întregii Cărți Sfinte. Așadar, fiecare cuvânt asezat în Sfânta Scriptură își are scopul său precis și merită toată atenția noastră. Cu toate acestea, multora dintre noi nu ne atrage atenția un cuvânt a cărui formă apare de 74 de ori în Vechiul Testament și de 204 ori în întreaga Biblie. Izvorât din ebraicul “Sela“, cuvântul OPRIRE nu are doar rolul de a separa diferite strofe sau paragrafe din cadrul Psalmilor sau a rugăciunii prorocului Habacuc. Aleg să cred că are și o însemnătate intrinsecă, metaforică, pusă în mod voit de Duhul Sfânt în paginile Bibliei și care ne îndeamnă să ne oprim… Să ne oprim din alergarea urbană nebună în care ne complăcem, să ne oprim din modul autodistrugător în care ne trăim viețile, având atenția orientată doar înspre zilele efemere ce le avem pe acest Pământ. Chiar dacă luptăm lupta cea bună, chiar dacă nu vrem să pierdem vremea, Domnul ne transmite un mesaj șoptit, tainic: fă-ți timp să oprești lucrurile care te fugăresc cu fiecare ocazie; fă-ți timp ca să îți lași gândurile să te poarte înspre ceruri, înspre Cel care a murit pentru tine, fă-ți timp ca să îți îmbrățișezi destinul veșnic de fiu de Dumnezeu. Cele 3 opriri la care vom privi: 1. OPRIREA FIILOR LUI CORE Psalmii 46:10 „Opriti-va și sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu: Eu stapânesc peste neamuri, Eu stapânesc pe pamânt.” Multora dintre noi poate că ne este necunoscută identitatea acestor fii ai lui Core. Cine au fost aceștia? Unii poate că veți zice: „Fiii lui Core; păi cum, nu s-au dus de vii în groapă fiii lui Core atunci când pământul și-a deschis gura și i-a înghițit pe acei oameni răi, Core, Datan și Abiram și pe toți copiii și soțiile lor?” Ei bine, Numeri 16 relatează această întâmplare în care Core și cu toți oamenii săi au fost victimele minunii lui Dumnezeu, pământul despicându-se și înghițind tot ce era al lor. Dumnezeu nu a apelat prea des la pedepse așa drastice și spectaculoase, făcând însă de această dată un exemplu din șleahta de răzvrătiți care îl conținea și pe Core. Totuși, 10 capitole mai târziu, în Numeri 26:11 citim „Dar fiii lui Core n-au murit”. În bogăția harului suveran, ei au fost izbăviți de a merge de vii în groapă. Dar aceasta nu a fost totul. Făcând parte din familia lui Chehat (fiul lui Levi), le-au fost date cetăți de scăpare, dintre care Hebronul este primul numit. O, câtă plăcere Își găsește Dumnezeu în îndurare! Harul îi scapă de groapă și le dăruiește locul lui Avraam, căci Avraam a locuit în Hebron. De câte ori am fi meritat și noi ca să ne înghită pământul? De câte ori ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu și a planului Său? Fiii lui Core au profitat de șansele pe care Dumnezeu le-a acordat. S-au oprit din panta descendentă și catastrofală pe care se aflau. Nu au călcat pe urmele tatălui falimentar, ci au recunoscut atotputernicia Tatălui Suprem. Aceștia au dat naștere la unii din cei mai frumoși psalmi care se găsesc pe paginile Sfintei Scripturi. Unul care arată devotamentul și pasiunea lor pentru Tatăl nostru Ceresc este Psalmul 84. Versetul 10 din psalmul 46 subliniază și întărește suveranintatea prezenței lui Dumnezeu. Greșelile tatălui lor, de a-L lua pe Dumnezeu la preț de matineu, nu au fost repetate de fiii săi. 2. OPRIREA LUI SAMUEL 1 Samuel 9:27 Când s-au coborât la marginea cetatii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale sa treaca înaintea noastra.” și sluga a trecut înainte. „Oprește-te acum”, a zis iarași Samuel, „și-ti voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” În 1 Samuel 9 vedem că Saul fusese trimis de tatãl sãu ca sã-i găsească niște măgărițe care se rătăciseră. Luând un slujitor cu el, Saul a cãutat de-a lungul și de-a latul. În cele din urmã, s-a descurajat și era gata sã se dea bãtut, renunțând sã mai caute, când servitorul sãu îi spune despre Samuel, un profet (văzător): poate el ar putea sã îi spunã unde sã gãsească măgărițele. Samuel aici este un tip care cunoaște înțelepciunea lui Dumnezeu; el are mai mult decât o direcție în mintea sa. El știe cã Saul a fost ales de Dumnezeu pentru a juca un rol în scopul veșnic al cerului! Samuel ar fi putut să-i spună în câteva cuvinte unde își poate găsi măgărițele, iar Saul și-ar fi văzut de drum. Dar nu a făcut asta. Samuel îl învață pe Saul o lecție importantă a opririi: „Oprește-te acum” Permiteți Duhului Sfânt să vă învețe lucrurile adânci și tainice ale lui Dumnezeu. Petreceți timp în liniște în prezența Sa și lăsați-L pe El să vă arate însăși inima Domnului. De ce „La marginea cetatii” ? Adesea, în ființele noastre creăm adevărate cetăți lăuntrice, care se bazează pe orgoliu, pe înțelepciunea noastră și pe imixtiunea lumii în vietile noastre. Dumnezeu vrea să părăsești această cetate, să cobori la marginea ei; să lași orice prejudecată pe care o ai despre El, să lași orice necredință acasă și să Îl lași pe El ca să îți deschidă ochii cu privire la planul Său și la voia Sa pentru tine. De ce „Oprește-te acum” ? De câte ori nu ne-a spus Domnul să ne oprim într-o împrejurare sau alta a vieții, și noi n-am ascultat! Ne-am oprit după aceea, ne-am oprit târziu și am cules cu lacrimi roadele amare ale neascultării noastre. Sunt unii credincioși care, neascultând de acest cuvânt de autoritate al Scripturii, „Oprește-te acum !”, au rătăcit pe căile păcatului și s-au oprit târziu, după ani de zile; s-au oprit departe, dar făcându-și o cercetare de sine au recunoscut cu lacrimi de pocaință și au regretat amarnic faptul că n-au ascultat strigarea „Oprește-te acum!” Să nu uităm că, înainte de a face ceva, fie un lucru de o importanță majoră, fie un lucru mic, trebuie ca să ne oprim la El, la Domnul Hristos, să stăm în tăcere în fața Lui și să-L ascultăm pe El, să ne vorbească El, să ne facă arate El care este voia Lui pentru noi. Saul – din căutător de măgărițe –găsitor de Dumnezeu și primul împărat al lui Israel. 3. OPRIREA LUI IOAN Ioan 13:21-26 În tabloul ucenicilor, foarte adesea farmecul, carisma și tupeul apostolului Petru atrage simpatia principală vis-a-vis de popularitatea în grupul apostolilor. Încă de mic copil, ascultând la școala duminicală diverse pasaje din Biblie, Petru mi-a atras atenția și m-a făcut ca să îl admir. Ioan nu iese în evidență atât de mult. Este mai timid și mai introvertit. DAR, în momentele critice, a știut să aleagă corect. Lucru la care Petru a fost corigent. Atunci când primejdia este iminentă, atunci când la orizont lucruri sumbre sunt vestite, Ioan este cel care se oprește la pieptul Domnului și nu doar că se oprește, el adoarme la pieptul Său. Chiar dacă Isus rostea o sentință uimitoare, pe Ioan îl vedem liniștit. Atunci când situațiile ne depășesc și ne simtim fără ajutor, noi ce facem? Alergăm noi la pieptul Mântuitorului nostru? Ne predăm noi soarta în mâna Lui? Sau ne mulțumim că am declarat cu 10, 30, 60 de ani în urmă că ne predăm Lui și de atunci am trăit cum am vrut noi? Ioan a conștientizat că niciunde nu ar fi mai în siguranță decât la pieptul Învățătorului său. și indiferent de circumstanțe, a fost lângă El; Ioan a fost cel care o mângâia pe Maria la piciorul crucii. Tot Ioan este cel care aleargă primul la mormânt, aflând că Isus a înviat. Ioan ne dă o pildă minunată, avem atât de multe de învățat din atitudinea sa. Așadar: 1. în primul rând, este nevoie de o oprire pentru a conștientiza existența și prezența lui Dumnezeu 2. în al doilea rând, nu este suficient să crezi că Dumnezeu există, ci trebuie să te oprești pentru a ți se face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu. 3. în sfârșit, atunci când Isus se pregătește să moară pentru ca păcatele noastre să fie spălate, noi trebuie să ne oprim la pieptul Său. Să Îi recunoaștem sacrificiul suprem, să Îi recunoaștem bunătatea și dragostea față de noi. Ce facem noi în aceste momente? Trecem mai departe? Sau ne oprim la pieptul Său? Îi recunoaștem doar existența? Îi recunoaștem noi și planul cu noi, oamenii? Dar cu noi, în mod personal? Ioan 3:16 sună atât de bine și aduce adesea liniște și pace sufletelor noastre. Ne vom întoarce la viețile noastre, la rutina noastră. Ce vom fi noi pentru cei din jur? Vom fi doar niște oameni care cred în existența lui Dumnezeu? Vom fi doar niște anonimi care se feresc de a fi catalogați ca pocăiți sau se feresc să fie împotriva curentului acestei lumi complet mizerabile și pierdute? Vom fi doar niște oameni care se mulțumesc să cunoască multe din învățăturile Scripturilor, care se mulțumesc să se roage de 3 ori pe lună, să citească în Biblie o dată la două săptămâni și care vin 2 ore pe săptămână la biserică, dar apoi își trăiesc viața fără a avea nici cea mai mică tangență cu standardele de bunătate, dragoste și sacrificiu de sine, impuse de Isus Hristos? Predica fratelui Marius MUNTEAN, slujitor al Bisericii Baptiste Harul Timișoara, 21.10.2012