Declarație manifest Sibiu – 2018
Sub pretextul acceptării diversității, suntem martorii propagării forțate a ideologiei de
gen, răsturnării valorilor etico-morale care au constituit până mai ieri pilonii unei societăți
sănătoase.
Asistăm la o deformare a termenilor legați de libertăți și drepturi și ni se oferă subtil
realități care țin de îngrădire și limitare în exprimare. Românul încă mai crede în celula de bază
a societății, în conceperea, nașterea, educarea și formarea copilului în cadrul familiei pentru
perpetuarea unor generații stabile. Viitorul României este asigurat doar dacă se respectă aceste
concepte simple, fundamentale.
Credem că viața este darul lui Dumnezeu, de la concepere până la moartea naturală.
Susținem toate organizațiile care militează pentru protejarea vieții, a Marșului pentru Viață.
Credem că orice atentat la viață este îndreptat spre Creatorul nostru!
Credem că omul poartă chipul Creatorului și nimeni nu este în măsură să-l pervertească,
în orice formă ar fi aceasta. Milităm pentru însușirea valorilor moral-creștine printr-o educație
echilibrată, pentru dezvoltarea într-un cadru armonios, în familie, începând din fragedă copilărie,
și ulterior în societate. Ne dorim generații mature, care să-și cunoască originile fundamentale și
care să fie protejate de noile ideologii ,,tolerante”. Nu putem accepta deviza conform căreia
putem distruge toate libertățile de dragul libertății.
Considerăm că libertatea este un drept fundamental al fiecărui cetățean și nimeni nu ne
poate obliga să acceptăm ceva care este împotriva naturii umane! Ne opunem încercării de a ne
obliga copiii să asiste la activități care sunt contrare libertății lor de conștiință.
Suntem adepții dezvoltării parteneriatelor în spiritul armoniei și al colaborării eficiente,
dar nu cu orice preț. Dorim să ni se respecte și să respectăm dreptul la opinie, dar nu prin
impunere și etichetare. Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-
creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare.
Susținem educația religioasă și cea pentru sănătate fizică și morală în școlile românești! Sprijinim Coaliția pentru Familie și proiectele derulate de către aceasta. Ne dorim
urgentarea organizării referendumului pentru modificarea articolului 48 din Constituția
României, care cere definirea corectă a căsătoriei ca fiind uniunea dintre „un bărbat și o
femeie”. Din această perspectivă, susținem în egală măsură eforturile Grupului Parlamentar
Ecumenic și Evanghelic de Rugăciune pentru finalizarea procedurilor și a aprobării în
Parlamentul României a proiectului de revizuire a Constituției României.
Susținem Platforma Împreună care promovează implementarea în România a unor
principii curate, sănătoase pentru un viitor binecuvântat.
Ne dorim o țară sub lucrarea proniei divine și facem tot ce ne stă în putere pentru a nu fi
martorii trădării Creatorului, acceptând lucruri care distrug viața și familia, ci trăind în armonie,
dialog și respectându-ne semenii!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Inițiator, pastor, Cigher Sorin, Biserica Baptistă Sion Sibiu
Semnatarii:
1. Pr.conf.univ.dr. Necula Constantin Valer, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Andrei
Șaguna” Sibiu
2. Stânea Timotei, președinte Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Sibiu
3. Lect. univ.dr. Brie Ioan, rector al Institutului Teologic Penticostal Bucureşti
4. Coșa Ioan, preot protopop Biserica Ortodoxă Sibiu
5. Virgil Achihai, președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evangheliei din România,
secretarul general al Alianței Evanghelice din România
6. Gheorghiu Mihai, scriitor
7. Dr.Burtic Daniel, director Radio Vocea Evangheliei Oradea
8. Varro Alexandru, protopop vicar Biserica Reformată Sibiu
9. Conf.dr.Moldovan Sebastian, președinte Asociația „ProVita” Sibiu
10. Vasile Cătălin, președinte Asociația „ProdocensMedia” România
11. Giurgiu Cristina, director Radio Vocea Evangheliei Sibiu
12. Dr. Negrea Alina, președinte Asociația ,,Prietenii Anastasiei” Sibiu
13. Corlățean Titus, senator
14. Drd. Dădărlat Alexandru, președinte Asociația ,,Seminarium Transsilvanicum” Sibiu
15. Gheorghe Daniel, deputat
16. Ghizelea Daniel, președinte Asociația ,,Speranță pentru Apuseni” Abrud
17. Săcrieru Ana Corina, avocat
18. Lect. univ.dr. Morcan Oana, președinte Asociația ,,Șansa Schimbării” Arad
19. Moldovan Dorin, președinte Fundația Umanitară ,,Eben Ezer” Arad
20. Profesor dr. Cîmpean Radu, pastor al Bisericii Creştine Baptiste Betania Sibiu
21. Bolosin Florin, comisar şef, Poliţia Română, IPJ Hunedoara
22. Drd. Dupu Cătălin Ioan, scriitor şi conferenţiar, Bucureşti
23. Tirla Iosif, pastor Biserica Penticostală Emanuel Sibiu
24. Dobrin Elena, director Grădiniţa Samariteanul Sibiu
25. Mihail Neamţu, scriitor
26. Şoldan Gianina, asistent social, Asociaţia MAMA Sibiu
27. Lect. univ. dr. Dobrin Teodor, președinte Societatea Misionară ,,Pacea” Sibiu
28. Dr. Solomon Adelaida Simina, medic specialis medicină internă Sibiu
29. Poşta Daniel, avocat UBR Sibiu
30. Teodeisca Nicoleta, preşedinte Asociaţia ,,Hope Nikol” România