De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?
02 Aug, 2018

De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?

De ce se întâmplă lucruri rele la oamenii buni? Un răspuns biblic la această întrebare este acela că nu există oameni „buni”. În Evanghelia după Marcu 10:18, Domnul Isus Hristos a spus că numai Dumnezeu este bun. Pentru că Dumnezeu este bun, El va face dreptate în Ziua Judecăţii. Dacă Dumnezeu ar face dreptate chiar acum, atunci fiecare dintre noi ar ajunge într-un loc teribil numit Iad sau Iazul de foc, şi ne-am merita pe deplin aceasta soartă. Dumnezeu însuşi este standardul pentru bunătate şi fiecare dintre noi suntem departe de acest standard, astfel încât nu există oameni „buni” cărora să li se poată întâmpla lucruri „rele.” O întrebare mai potrivită ar fi: de ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri bune oamenilor răi? Cu motive pe care doar Dumnezeu le cunoaşte, El ne arată bunătatea şi dragostea Lui prin faptul că „pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (vezi Romani 5:8). În ciuda faptului că noi suntem răi şi păcătoşi, Dumnezeu ne iubeşte. El ne-a iubit atât de mult încât l-a trimis pe Fiul Său să moară pe crucea de la Golgota pentru ca să plătească preţul pedepsei care ni se cuvenea nouă. De multe ori ni se întâmplă lucruri pe care nu le înţelegem. În loc să punem la îndoială bunătatea lui Dumnezeu în timpul în care trecem prin suferinţe, noi ar trebuie să avem încredere deplină în El. Cartea Iov ne arată că ne putem încrede în Dumnezeu chiar şi atunci când nu înţelegem suferinţa din jurul nostru. De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? Acest lucru s-a întâmplat doar o singură dată în istorie…şi a fost aşa pentru că El s-a oferit voluntar. sursa: LivingWaters.com