De ce creştinii nu trebuie să practice yoga
19 Nov, 2018

De ce creştinii nu trebuie să practice yoga

Yoga este o tehnică tot mai întâlnită în sălile de fitness din întreaga lume. Cei care o practică îţi vor spune, probabil, ce beneficii grozave are pentru sănătate, iar UNESCO chiar a declarat yoga ca fiind o moştenire a umanităţii la 1 Decembrie 2016. Există însă mulţi creştini care avertizează împotriva pericolelor la care te expune practicarea yoga. John Lindell, un cunoscut pastor din statul Missouri, S.U.A., le-a spus membrilor bisericii sale, într-o predică recentă, că practicarea oricărei forme de yoga „îţi deschide viaţa şi familia la influenţa puterilor demonice.” „Fiecare poziţie fizică din yoga, are o anumită semnificaţie,” a avertizat Lindell. „Yoga nu a fost concepută de instructorul vostru de fitness. Aceste poziţii au fost create cu intenţia expresă de a te deschide puterilor spirituale demonice, pentru că zeii hinduismului sunt spirite demonice.” Yoga este originară din India şi este una din cele şase şcoli de filosofie hindusă. „Yoga”, în sanscrită înseamnă „jug” sau „a se uni”. De multe ori practicanţii de yoga, încearcă să se unească cu o putere superioară. Lindell nu este primul care avertizează împotriva pericolele pe care le aduce yoga. Anul trecut, un curs de yoga a fost interzis într-o sală anexă a unei biserici din Anglia. „Yoga este un exerciţiu spiritual hindus,” spune preotul John Chandler. „Fiind o biserică catolică noi trebuie să promovăm Evanghelia, şi asta vrem să facem în clădirile bisericii.” Și bisericile anglicane din Marea Britanie au luat decizii similare. Există creştini care practică yoga care spun că nu le pasă de originile păgâne ale acesteia, ci ei meditează doar la Domnul Isus. Yoga prespune şi recitarea unor mantre, însă Lindell spune că chiar şi dacă pronunţi numele Domnului Isus în timp ce faci yoga tot te deschizi la influenţe demonice. „Dracilor nu le pasă ce spui, atâta timp cât doar le deschizi un pic uşa,” spune Lindell. „Nu le pasă dacă tu simţi pace, armonie, ai energie sau te simţi în formă, atâta vreme cât la laşi şi lor puţin spaţiu.” Predica lui Lindell a stârnit comentarii în comunitatea yoga din S.U.A., iar Reggie Harris, un cunoscut practicant al acestei discipline, a declarat pentru ziarul Springfield News-Leader că yoga i-a fot benefică în viaţa de credinţă. „Ştiu că relaţia mea cu Dumnezeu s-a maturizat prin yoga,” a spus Harris. „…Yoga m-a adus la un nou nivel. M-a făcut să-mi deschid mintea şi să pun la îndoială anumite lucruri. Mi-a adus o nouă perspectivă asupra lucrurilor.” Au fost şi voci care au spus că dacă ar trebui să excludem yoga din cauza rădăcinilor păgâne ale acestora, atunci ar trebui să evităm să cumpărăm brazi de Crăciun sau ouă de Paşte, din cauza originilor păgâne ale acestora. „Tradiţia oferirii de daruri de Crăciun, brazi şi ramuri de vâsc sunt originare din vechiul Babylon, în timpul sărbătorii fiului lui Isis, care avea loc chiar pe 25 Decembrie. Chiar dacă cei mai mulţi savanţi biblici cred că Isus s-a născut în luna septembrie, papa Iulian I a declarat în anul 350, că naşterea Domnului va fi sărbătorită pe 25 Decembrie – foarte probabil pentru a face mai uşoară convertirea păgânilor la creştinism,” conform unui articol al revistei Relevant. „Şi Paştele sărbătorea la origini pe Iştar, zeiţa asiriană a fertilităţii,” se spune în continuarea articolului. „Dacă creştinii nu au dreptul să adopte o practică, care deşi iniţial a fost folosită pentru altceva, iar acum poate fi folosită pentru a-l lăuda pe Dumnezeu, atunci aceasta nu înseamnă doar să ignori istoria ci şi puterea de a transforma a lui Hristos.” Sursa: CBN News