„Darwin a greșit”, de A.N. Wilson. Partea I-a

„Darwin was wrong” – „Darwin a greșit”. Cu aceste trei cuvinte începe cartea lui A.N. Wilson, publicată anul trecut. Titlul lui Wilson subliniază în cele 367 de pagini o idee care prăbușește întreg imperiul evoluționist „Charles Darwin, un făuritor de mit”. Subtitlul cărții dezvăluie tema ei principală: „Darwin a făurit un mit, iar teoria evoluționistă concepută de el e și ea un mit”. Cele 367 de pagini, la prima impresie un pic greoaie, nu sunt decât o aparență. Textul cărții este scris pe înțelesul oamenilor de rând cu scopul, la fel de clar, că Darwin a fost greșit și a născocit un mit. A enunțat o teorie greșită, a indus în eroare o mulțime de intelectuali și a inspirat mișcări politice și sociale cu ideologii dubioase. Împreună cu Marx, a devenit unul din pilonii cei mai trainici și de lungă durată al secularismului. A generat o religie seculară, a dat argumente noi în sprijinul ateismului și a influențat, pe alocuri în mod profund, creștinismul, religia și teologia. Toate aceste aspecte sunt analizate de Wilson în profunzime, dar punctând în repetate rânduri că Darwin a lansat o teorie falsă, a comis un furt intelectual, a fost criticat aspru de unii dintre contemporanii lui și că Darwin s-a dovedit a fi un polemic fără scrupule atacând criticii teoriilor lui cu înverșunare. O recenzie cât de cât aprofundată a cărții lui Wilson e dificil de realizat în câteva pagini, dar încercăm să redăm punctele ei principale. Vom începe astăzi și sperăm să continuăm trecerea în revistă a acestei cărți atât de importante și interesante în săptămânile care urmează. Începem însă, cu o scurtă introducere a autorului. Cine este A.N. Wilson? După cum ne-am aștepta, lansarea cărții lui Wilson a fost primită cu multă răceală și reticență în cercurile intelectuale și mass-media, mai ales cea britanică și americană. Dar și cu scepticism de către unii apologeți creștini. Scepticismul se datorează faptului că traiectoria religioasă și intelectuală a lui Wilson nu a fost dreaptă nici consistentă. În tinerețe Wilson a fost un creștin devotat, la început anglican, apoi catolic, iar apoi a revenit la anglicanism. În anii 80 s-a declarat ateu și a publicat biografii ale Apostolului Pavel și Mântuitorului în care îi portretiza pe ambii ca fiind fanatici religioși și fondatori ai unei religii false. A folosit epitete similare și la adresa creștinilor. Atacurile lui împotriva creștinilor au atins apogeul în 1990 când Wilson a publicat un pamflet, „Against Religion – Impotriva religiei”, în care atacurile împotriva creștinismului și a religiei în general au fost extrem de virulente. Virulența la adresa religiei i-a câștigat prietenii și relații bune cu faimoșii atei ai începutului de Mileniu, Richard Dawkins și Christopher Hitchens, ai căror cărți și idei le promova. În 2009, însă, Wilson a reapărut pe scena literară cu un articol elocvent, publicat în presa britanică, în care și-a repudiat trecutul ateu și și-a reafirmat credința în Dumnezeu și fidelitatea față de creștinism. Ce l-a determinat să o facă? Traseul lui Wilson înapoi la creștinism îl descoperim spicuind biografia vieții lui Darwin. Studiind viața lui Darwin, recitindu-i cărțile, citind în profunzime cărțile criticilor lui Darwin publicate pe vremea lui Darwin și în deceniile următoare, dar mai ales studiind fosilele care au supravețuit din vremurile arhaice – descoperite în sedimentele vulcanice ori scoase la iveală de explorările petroliere moderne – a ajuns la concluzia că Darwin a interpretat evidența care îi era la îndemână în vremea lui în mod eronat, și a dus, astfel, în eroare generațiile următoare. Asta explica în primul rând cuvintele îndrăznețe cu care Wilson își începe cartea: „Darwin a greșit”. Intenția inițiala a lui Wilson nu a fost să critice darwinismul ori să scrie o biografie tendențioasă la adresa unui om care a influențat gândirea umanității într-o profunzime și durată cum puțini alții au făcut-o. Dimpotrivă, a vrut să scrie briografia unui britanic care a influențat gândirea umană vreme de peste de 150 de ani. Dar investigând și studiind viața și mediul intelectual în care Darwin a trăit, Wilson a fost atras, „în mod inevitabil”, zice el, către concluzia că „Darwin was wrong – Darwin a greșit”. Nici nu a fost intenția lui inițială de a critica ori de a se distanța de teoriile științifice care încă proclamă veridicitatea evoluționismului. La urma urmelor, zice Wilson despre el însuși, el nu e un om de știință și nici nu are credibilitate în rândul oamenilor de știință. Reîntoarcerea lui Wilson la teism Wilson evoca patru lucruri ori aspecte esențiale ale ființei umane și conștiinței lui care l-au făcut să renege darwinismul și să reconfirme adevărurile biblice. Primul dintre ele e ochiul. A descoperit că nici Darwin, nici discipolii lui, de atunci până azi, nu au putut explica apariția ochiului prin procesul evoluției naturale. Atât Darwin, cât și discipolii lui sunt de acord că, din perspectiva teoriei evoluționiste, pentru ca ochiul să fi ajuns la stadiul de dezvoltare și complexitatea în care îl avem astăzi fiecare dintre noi, ar fi fost necesar un proces evolutiv de o durată mai lungă decât chiar vechimea vieții pe pământ. Abilitatea ființei umane de a vorbi și vocabularul au fost al doilea factor care l-a determinat pe Wilson să respingă darwinismul. Pe lângă ființa umană nici o altă creatură nu posedă capacitatea de a vorbi, comunica ori avea un vocabular atât de vast. Capacitatea de a iubi din convingere și nu instinct e un alt argument. În lumea animalelor nu există dragoste. Există doar un instinct al dragostei mamelor pentru ființele pe care le nasc, dar nu dragoste pentru aproapele. O leoaica, de exemplu, își iubește puii ei, dar nu puii gazelelor, pe care le ucide să-și hrănească micuții. Iar muzica la fel. Animalele nu compun muzică și nici nu posedă capacitatea de a compune muzică. Între animale nu există nici Mozart nici Beethoven. În final, afirmă Wilson, aceste ultimele trei aspecte ale ființei umane ne dau de înțeles că ele sunt mai mult decât doar o grămadă de carne și sunt, în primul rând, ființe spirituale. „Existența comunicării verbale este una din multele fenomene – printre care dragostea și muzica sunt cele mai puternice – care sugerează că ființele umane sunt mult mai mult decât doar bucăți de carne. Ele mă conving că suntem ființe spirituale, și că religia încarnării, care afirmă că Dumnezeu a creat umanitatea după chipul și asemănarea Lui, și în mod continuu restaureaza umanitatea după chipul Lui, e, simplu vorbind, adevărată”. Neo-darwinismul și confuzia evoluționistă  Cu toate că Wilson a revenit la creștinism, el totusi crede în evoluționism, dar nu în cel teoretizat și propovăduit de Darwin. Crede într-un Creator și o Creație originară, dar și presupune că în timp speciile au evoluat devenind ceea ce ele sunt astăzi. În ultimii 50 de ani evoluționismul și darwinismul s-au metamorfozat în „neo-darwinism”, o reinterpretare constantă a darwinismului original pentru a-l face compatibil cu descoperirile științifice contemporane. Asta denota, în opinia autorului, că darwiniștii și-au pierdut confidența inițială privind veridicitatea evoluționismului și a teoriilor lui Darwin. Faptul că se vorbește despre „neo-darwinism” mai mult decât despre „darwinism” dovedește că darwinismul originar a fost ajustat și continuă să fie reajustat și explicat pentru a-l face compatibil cu descoperirile științifice din ultimele decenii, descoperiri care în mare măsură, explică Wilson, contrazic învățăturile inițiale ale lui Darwin. Re-ajustarea constantă și continuă a darwinismului originar a început cu Darwin însuși și a continuat până în zilele noastre, susține Wilson în cartea lui. Faptul acesta e dovedit și de detaliul mai puțin cunoscut că doar în timpul vieții lui, Darwin și-a rezivuit cartea lui de căpătâi, „Originea Speciilor – The Origin of Species” inițial publicată în 1859, de șase ori. Dar atât revizuirile făcute de Darwin, cât și de discipolii lui caută să mențină integritatea intelectuală a principalelor idei darwiniste: (1) Darwin a avut dreptate; (2) speciile evoluează prin modificări mici, dar care de-a lungul milioanelor de ani se acumulează și cauzează transformarea unei specii în alte specii; și (3) legile naturii descoperite de Darwin încă explică evoluția speciilor. Unul din neo-darwiniștii cei mai proeminenți care continuă să creadă și să promoveze evoluționismul originar a lui Darwin e ateul britanic Richard Dawkins. Wilson caută să fie onest cu privire la obiectivul ultim al cărții lui. Intenția lui nu este să-l detroneze pe Darwin, nici să-i demoleze teoriile. Își dă seama că asta nu o poate face, gândirea evoluționistă și darwinistă fiind puternic înfiptă în gândirea occidentală mai bine de 150 de ani. Scopul lui e să deschidă ochii oamenilor de bună credință să pună la îndoială „religia” darwinismului și să dovedească că presupusele dovezi care suștin teoriile darwiniste sunt practic inexistente. În acest sens, putem afirma despre cartea lui Wilson că este o enciclopedie masivă, o trecere în revistă care examinează criticile formulate la adresa teoriilor lui Darwin de contemporanii lui și de către un număr mare de oameni de știință până astăzi. Unii dintre criticii lui Darwin i-au fost prieteni ori colegi care au avut interese intelectuale similare. Practic, Wilson examinează fiecare carte ori pamflet critic publicat în Secolul XIX la adresa lui Darwin și a teoriilor lui evoluționiste. Probabil că aceasta e cea mai mare realizare a cărții. Fiecare capitol discută un apect al teoriilor lui Darwin și le examinează în lumina criticilor făcute de contemporanii lui, dar și în lumina descoperilor arheologice de după moartea lui Darwin. O realizare principală și pozitivă a cărții este că, chiar dacă cititorul nu e de acord cu Wilson și critica lui la adresa darwinismului, ea examinează, în câteva paragrafe, succint și pe înțelesul cititorului, argumentele principale construite în ultimii 150 de ani împotriva evoluționismului. Pentru a răspunde criticilor lui neo-darwiniști, Wilson recurge la știință. Spre deosebire de teoriile lui Darwin, datele științifice nu sunt supoziții ci adevăruri cu care trebuie să se confrunte și discipolii lui Darwin. Înainte de a se lansa în examinarea aprofundată a vieții și operelor lui Darwin, Wilson credea că știința sprijină teoriile evoluționiste ale lui Darwin, dar, la scurt timp, a descoperit că descoperirile științifice făcute după moartea lui Darwin mai mult contrazic decât confirmă teoriile lui. Wilson a fost, de fapt, uimit de asta. „And this is where I was astonished-Și tocmai asta m-a uimit”, punctează el. Volumul de literatură critică la adresa darwinismului a devenit astronomic și e în creștere. Astăzi sunt mai multe școli de evoluționism, iar teoriile fundamentale ale lui Darwin sunt re-examinate de discipolii lui pentru a le insufla credibilitate în lumina noilor descoperiri ștințiifice. De exemplu, în opinia lui Wilson, teoria evoluționistă, așa cum a fost ea enunțată de Darwin și reformulată de discipolii lui, a fost anihilată de descoperirea și decodificarea codului genetic uman cu câteva decenii în urmă. Ca urmare, e indubitabil că nu există un consens în lumea darwinistă privind evoluția. Eroarea fundamentala a darwinismului – natura non facit saltum Cea mai mare eroare a lui Darwin, afirmă Wilson, este teoria lui că speciile de astăzi au evoluat de-a lungul a milioane de ani, că procesul evolutiv a fost extrem de lent, dar că a rezultat în transformarea unei specii într-o altă specie, total diferită, ajungându-se astfel până la ființele umane și speciile zilelor noastre. În opinia lui Darwin, „natura non facit saltum- natura nu face salturi”. Nu există nicio dovadă care să sprijine această concluzie, afirmă Wilson. Dimpotrivă, Wilson e adeptul variantei din gândirea evoluționistă conform căreia procesul evolutiv se produce în interiorul fiecărei specii și nu ca rezultat al unui proces evolutiv, ci e rezultatul unor salturi transformative radicale și abrupte. în alte cuvinte, și pe înțelesul tuturor, dacă Darwin afirmă că peștele, de exemplu, s-a transformat în pasăre pentru că lacurile au secat și, pentru a supravețui, procesul evolutiv a transformat aripile peștelui în aripi de pasăre, Wilson afirmă contrariul. Teoria aceasta, zice el și criticii darwinismului, este o presupunere care nu poate fi dovedită de fosilele arhaice. Această teorie e imposibil de dovedit pentru că nu există fosile care să dovedească existența unor specii tranzitorii între, de exemplu, pește și pasăre. Dimpotrivă, afirmă Wilson, la fel ca majoritatea criticilor darwinismului, în timp ce varietatea peștilor în mediul acvatic e de netăgăduit ea nu poate fi explicată prin procesul evolutiv. Deasemenea, nu există nici o dovadă tangibilă că omul e un produs al evoluției primatelor (maimuțelor) din forme inferioare în forme superioare. Diversitatea primatelor e un dat, dar ele nu au evoluat în specia umană. Specia umană nu este un produs al procesului evolutiv care și-ar avea originea în specia primatelor. Cele două specii sunt diferite și cele din urmă nu au evolut să dea naștere celor dintâi. La fel, nu există nici o dovadă argeologică că specia calului ar fi evoluat în specia vitelor. Variațiile care există în specia vitelor sunt evidente, dar nu se datorează evoluției lor din alte specii inferioare. Chiar și Darwin a recunoscut că evidența geologică în sprijinul teoriilor lui a fost limitată, încă pe vremea lui. Noi și importante dezvăluiri, însă, au fost publicate în 2002 de Stephen Jay Gould în cartea The Structure of Evolutionary Theory, „Structura teoriei evoluționiste”. Gould e unul din cei mai impozanți paleontologi ai zilelor noastre. Obiectivul muncii lui de cercetare a fost să determine măsura în care fosilele și sedimentele geologice arhaice confirmă ori infirmă teoriile lui Darwin. Dacă Darwin afirmă că dovezile de acest fel sunt minine, Gould a afirmat că ele nu există de fel. Spre deosebire de Darwin, Gould a ajuns la concluzia că în natură se produc salturi în interiorul aceleași specii, nu micro-modificări care în sute de milioane de ani ar fi rezultat în transformarea unei specii în alte specii. Cum se explică aceste salturi și cum sunt ele generate? Nici Wilson și nimeni nu le poate explica. Asta zice Gould, iar Wilson după el, e problema fundamentală cu care se confruntă darwinismul din 1859 încoace. Un critic la fel de aspru al darwinismului a fost Michael Denton care în 1985 a publicat Evolution: a Theory in Crisis, „Evoluționismul – o teorie în criză”. Teza lui esențială este că „Simplu spus, teoria lui Darwin că toate speciile au apărut printr-o serie de mutații treptate, infinitisimale și foarte lente nu e sprijinită de dovezi”. La fel de critic e Wilson privind și legile naturii „laws of nature” pe care Darwin pretinde să le fi descoperit. Darwin pretinde că forța motrică a evoluționismului sunt legile naturii pe care el pretinde să le fi descoperit. Fundamentală printre ele este legea supraviețuirii speciei celei mai bine adaptate „the law of the survival of the fittest”. Iar legea supraviețuirii înseamnă că evoluția a eliminat speciile mai slabe. Darwin credea că natura e într-o stare perpetuă de război între specii, cât și înlăuntrul fiecărei specii, pentru eliminarea speciilor mai slabe de către cele mai puternice ori ai membrilor aceleași specii care nu sunt adaptați pentru a supraviețui. Nu tocmai, zice Wilson. Dacă ar fi așa cum explicăm altruismul ființelor umane? Ce o determină pe o ființă umană să se îngrijască de ființele umane mai firave, suferinde ori handicapate? De ce, adăugă el, avem spitale? De ce, dimpotrivă, căutăm să păstrăm în viață ființele umane firave, suferinde ori handicapate? Dar întrebarea probabil cea mai penetrantă pe care o dezbate Wilson, și prin care vrea să definească limitele darwinismului și al evoluționismului e: „Cine a creat legile naturii? Darwin pretinde să le fi descoperit. Dar cine le-a creat? Cum au apărut ele? Cine le-a pus în mișcare? Darwin a căutat să explice funcționarea pretinselor legi ale naturii descoperite de el, dar nici nu a încercat să explice apariția lor. Alte întrebări la fel de cruciale sunt, de ce ființă umană are conștiință și e conștientă de sine, pe când animalele nu?” Va continua… Sursa: Alianța Familiilor din România