Cuvântul „Rugăciune” în topul căutărilor pe Google la nivel mondial în luna martie
05 Apr, 2020

Cuvântul „Rugăciune” în topul căutărilor pe Google la nivel mondial în luna martie

Cuvântul Rugăciune a urcat vertiginos în topul căutărilor pe Google în perioada răspândirii crizei de Covid-19, conform unui studiu al Universităţii din Copenhaga. În martie, căutările pe internet pentru rugăciune au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Se întâmplă pe toate continentele şi este valabil atât pentru creştini cât şi pentru musulmani.

Jeanet Sinding Bentzen, o profesoară de economie la Universitatea din Copenhaga şi autoare a studiului „În timpul crizei, ne rugăm: religia şi pandemia de Covid-19”. Bentzen a analizat căutările pe internet pentru rugăciune din 75 de ţări, de la debutul pandemiei şi a descoperit că „intensitatea căutărilor pentru rugăciune se dublează la fiecare 80.000 de noi cazuri de infectări cu Covid-19.

Totuşi Bentzen avertizează că „folosirea căutărilor pe internet ca şi măsură a intensităţii rugăciunii poate subestima nevoia actuală de rugăciune, din moment ce persoanele în vârstă care sunt cele mai afectate de infecţia cu coronavirus nu sunt cei mai activi utilizatori de internet.”

„Am descoperit că intensificarea căutărilor despre rugăciune este globală. Chiar şi în Danemarca, una din cele mai puţin religioase țări din lume, s-a înregistrat o creştere importantă.”

Conform documentului publicat, „creşterea căutărilor coincide cu creșterea numărului de infecţii cu noul Covid-19, excepţie făcând unele ţări care au fost lovite de pandemie mai târziu, şi unde intensitatea căutărilor a crescut chiar înainte ca pandemia să le afecteze în mod direct.”

În plus, „creşterea căutărilor pentru rugăciune este dublată şi de creşterea altor termeni religioşi, cum ar fi Dumnezeu, Allah şi Mohamed.”

„Criza generată de Covid-19 este departe de a fi ajuns la apogeu. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni vor pierde persoane dragi în lupta cu virusul, creşterea pentru religie va şi ea ridicată. Prin urmare este foarte probabil că intensitatea căutărilor pentru rugăciune va continua să crească,” a concluzionat Bentzen.

Sursa: Evangelical Focus