Cum să clădim o familie pentru cer?
06 Feb, 2020 - Alfa Omega TV

Cum să clădim o familie pentru cer?

nstituția familiei se află sub un atac fără precedent în ultimii ani. În societatea postmodernă, conceptul de familie a devenit ceva lipsit de esență. Însă, din perspectivă biblică, familia are un caracter sacru și a fost instituită de Dumnezeu. Având în vedere aceste provocări actuale, la Sinaia s-a desfășurat recent un eveniment care a avut în centru importanța familiei.

Conferința cu tema „Cum să clădim o familie pentru cer?” s-a desfășurat recent, la Sinaia. Evenimentul este la a 8-a ediție și a fost organizat de Biserica Betel din comuna buzoiană Râmnicelu. De-a lungul timpului, comunitatea romilor din această localitate a înțeles importanța educației în familie și a apropierii de Dumnezeu.

Vasile Lăutaru, pastor, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Noi ne-am impus să fim învățați și apoi să învățăm pe alții pentru că suntem conștienți că numai prin educație și prin Cuvântul lui Dumnezeu oamenii pot fi schimbați și transformați. Dacă la noi în comunitate a avut loc schimbarea aceasta și transformarea aceasta, așa cum spuneam și mai devreme, nu autoritățile, nu oamenii, nu noi, ci Dumnezeu a făcut schimbarea aceasta. Numai că noi, oamenii am fost conștienți că avem nevoie de Dumnezeu și prin Cuvânt, Dumnezeu a făcut transformarea aceasta.

În cultura romilor, familia este foarte importantă, dar tradițiile au intrat de multe ori în conflict cu legislația mai ales în ceea ce privește căsătoriile. Acestea se realizau între minori, uneori fetele fiind de numai 8 ani. Însă Cuvântul lui Dumnezeu le-a schimbat mentalitatea.

Marian Lăutaru, pastor asistent, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Erau căsătoriile astea premature care dădeau mare durere de cap. Spre rușinea comunității o zicem, că noi pocăiții nu făceam așa ceva, cei din lume căsătoreau copiii la 8 ani, 10 ani și la 11-12 ani (fetele) deveneau mame.

Apropierea de Dumnezeu și înțelegerea principiilor biblice au transformat comunitatea romă din Râmnicelu.

Marian Lăutaru, pastor asistent, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Dacă autoritățile nu au putut să schimbe societatea noastră, vreau să vă zic că au încercat cei de la protecția copilului să schimbe mentalitatea asta cu privire la căsătoriile premature și n-au reușit, ceea ce n-au reușit ei a reușit Evanghelia și Cuvântul lui Dumnezeu, și Dumnezeu. Slăvit să Îi fie Numele!

Totodată, soții au înțeles că trebuie să își schimbe comportamentul față de soțiile lor.

Grigore Vasile, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: În comunitatea noastră de romi dacă nu își bătea cineva soția era considerat un „bărbat moale”. Așa era mentalitatea. Acum învățăm să le iubim, să le stimăm, să ne îngrijim de ele. Știm că sunt mai firave. În felul acesta ne-a învățat Dumnezeu în multe domenii ale vieții să știm cum să ne purtăm.

Conferințele pentru familii organizate anual de Biserica Betel din Râmnicelu au început în 2012. Motivul a fost dorința de a petrece un timp departe de preocupările obișnuite și căutarea mai intensă a lui Dumnezeu.

Vasile Lăutaru, pastor, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Am fost conștienți de lucrul acesta că noi trebuie să ne desprindem de tot ce înseamnă familie, preocupări, muncă și să putem să ne punem un timp deooparte. Timpul acesta a fost de patru zile.

Romeo Cristian Fotache, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Sunt conferințe benefice pentru comunitate, pentru Biserică și îi îndemnăm și pe frații, slujitorii și păstorii din țară să facă astfel de întâlniri pentru că și Domnul Isus, la un moment dat, simțea să aibă un loc al Lui, să se retragă undeva ca să primească putere.

Nicușor Dumitrică, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Am ajuns la concluzia că este necesar să le aducem și pe soțiile noastre, nu numai să ne bucurăm, ci să le și educăm și familiile noastre să devină familii puternice, așa cum ne cere Dumnezeu.

Sorinel Ion, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Aici culegem, exact cum face o albină care culege și în cuibul ei depune mierea. Acolo se hrănesc puii, acolo se hrănește familia, se hrănește soția.

Ramona, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Am învățat foarte multe lucruri. Și lucrul care mi-a rămas în inimă este faptul că a fi o familie fericită este să-L ai pe Dumnezeu în centru.

Gina Lepădatu, Biserica Betel – Râmnicelu, jud. Buzău: Este o regulă biblică, în sensul că nu femeia conduce. Femeia trebuie să fie supusă soțului, și asta am și învățat aici: bărbatul să-și iubească nevasta și soția să-i fie supusă.

La a 8-a ediție a conferinței pentru familii au participat aproximativ 160 de familii.

Material distribuit în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 812 - februarie 2020. Fii la curent cu știri și reportaje din lumea creștină: https://alfaomega.tv/stiri


Sursa: