Cum îi putem învăţa pe copii să fie recunoscători

Orice familie cu copii va experimenta la un moment dat nemulţumirea. Încă de la Cădere omului, nemulţumirea a devenit parte din firea umană. Mă gândeam recent la acest lucru atunci când cei doi băieţi ai mei (în vârstă de 5 şi 9 ani) au început să bombănească pe când mama lor a pus la cuptor o tavă de prăjituri pe care o pregătea pentru un eveniment în cadrul bisericii. „Noi nu primim niciodată din prăjiturile alea,” s-au plâns ei. Nu mai contează faptul că toate dulăpioarele din bucătărie erau pline cu tot felul de alte prăjiturele pe care ei le puteau savura oricând doreau, nu mai conta nici faptul că mama lor era ocupată până peste cap şi cu preparea cinei din acea seară. Nu, ei voiau acele prăjituri care se coceau acum la cuptor, şi mai mult chiar, le voiau doar pentru ei, să nu trebuiască să împartă cu nimeni. Vă puteţi imagina conversaţia tată-copil care a urmat. A inclus povestiri despre copii din Africa care nu mănâncă niciodată o masă întreaga – cu atât mai puţin desert sau prăjiturele coapte într-un mod special. Până la finalul conversaţiei, copiii şi-au dorit să nu se fi plâns niciodată. Şi puteau chiar să arate pe un glob unde se află Africa. Copiii mei ar putea fi uşor criticaţi pentru momentele lor de nemulţumire. Însă dacă suntem cinstiţi, cu toţii trebuie să recunoaştem că am avut şi noi astfel de momente când am poftit la maşina cea nouă a vecinului nostru, sau la noul lui telefon mobil, sau la noii lui pantofi sau adidaşi de firmă. Este o atitudine care vine încă de la începuturile timpurilor biblice. După ce Isus a vindecat 10 leproşi, doar unul a fost recunoscător şi s-a întors să-i mulţumească. Cum putem să insuflăm un spirit de recunoştinţă şi mulţumire în copii noştri? Probabil că sunt multe modalităţi, însă eu m-am gândit la 3 dintre acestea: Mulţumeşte pentru ceea ce ai. Conştientizează faptul că nu vei fi niciodată satisfăcut de lucrurile materiale. Telefoanele mobile, jocurile video, pot fi cadouri frumoase, însă ele nu ne vor aduce satisfacţie adevărată niciodată. De ce avem nevoie de cadouri la fiecare Crăciun? Din cauză că „lucrurile” nu aduc bucurie adevărată. În cel mai bun caz, ne aduc o satisfacţie de scurtă durată. „Când te vei sătura de jocurile lego pe care tot ţi le cumpăr?,” l-am întrebat pe unul din băieţii mei. „Niciodată,” mi-a răspuns el. Avea dreptate. Gândeşte-te la cei care trăiesc în lipsuri. Şi apoi poţi să plângi. În timp ce noi, în ţările dezvoltate din America şi Europa aşteptăm cu nerăbdare apariția următorului IPhone, restul lumii se frământă pentru ce vor mânca la următoarea masă. 60% din populaţia lumii nu are acces la condiţii igienice elementare. Un sfert din populaţia lumii trăiește fără electricitate. Şi aproximativ 11% trăiesc într-o foame continuă. În fiecare zi băieţii mei privesc o fotografie atârnată pe un perete din holul din casă care înfăţişează un băieţel din Uganda numit Caleb, care a rămas orfan dar care acum trăieşte împreună cu mulţi alţi copii aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi el, într-o casă care este întreţinută cu fonduri ce provin de la credincioşii creştini de peste tot din lume. Noi, cei din lumea civilizată, am fost binecuvântaţi cu un motiv: să împărţim ceea ce avem cu alţii, nu să ne cumpărăm noi tot mai multe lucruri. Gândeşte-te la ce se aşteaptă Dumnezeu de la tine. Dacă Dumnezeu nu ţi-ar da niciodată o jucărie, ai fi mulţumit? Cu alte cuvinte, ar fi El însuşi suficient? Una din ciudăţeniile vieţii este faptul că ne dedicăm atât de mult timp lucrurilor temporare, care de cele mai multe ori ajung la groapa de gunoi, şi ignorăm lucrurile cu adevărat importante, lucrurile veşnice. Preferăm, mai degrabă, gunoiul în locul lui Isus. Nu e ciudat? Dumnezeu vrea ca noi să urmărim neprihănirea şi evlavia. (1 Tim. 6:11), însă de cele mai multe ori noi urmărim pliantele cu oferte şi reduceri de preţ. Apostolul Pavel a spus-o bine: „Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.”(1 Tim. 6:7-8). Iată o întrebare care se merită să ne-o adresăm în fiecare zi: am trăit astăzi pentru lume sau pentru Dumnezeu? La ultimul Crăciun, fiul nostru de 5 ani a primit două cadouri: un costum de Omul-Păianjen şi unul de Superman. După ce a deschis cutiile, a venit la noi cu costumul de Omul –Paianjen și a zis: „Tati aş vrea să dau acest costum la unul din prietenii mei. Eu mai am unul de anul trecut.” Ei, asta înseamnă că am făcut progrese. Sursa: michaelfoust.com