Creştinii din Coreea de Nord – torturaţi pentru citirea Bibliei
01 Jun, 2018

Creştinii din Coreea de Nord – torturaţi pentru citirea Bibliei

Coreea de Nord este foarte prezentă în buletinele de ştiri din ultimul timp, şi pare a manifesta o deschidere faţă de lumea exterioară şi o dorinţă de schimbare pentru proprii cetățeni şi renunţare la ambiţiile sale nucleare. Cu toate acestea, conform unui raport dat publicităţii de către Departamentul de Stat din SUA, doar 4% dintre cei care au reuşit să fugă din infernul comunist au declarat că au văzut o Biblie pe când erau în ţară. Autorităţile continuă să se poarte cu „asprime faţă de cei care se implică în activităţi religioase de orice fel, şi recurg la arestări, tortură, bătăi şi chiar execuţii.” Conform raportului, se estimează că un număr cuprins între 80.000 şi 120.000 persoane sunt încarcerate în închisori politice, mulţi dintre aceştia fiind pedepsiţi din motive religioase. Aceste date fac parte din Raportului Departamentului de Stat American pentru Libertate Religioasă pentru anul 2017, în care sunt incluse toate ţările din lume, însă partea rezervată Coreei de Nord dezvăluie multă suferinţă la care sunt supuse persoanele credincioase din această ţară. Guvernul american estimează că populaţia Coreei de Nord se ridică la 25,2 milioane de oameni, iar Naţiunile Unite spun că numărul creştinilor se situează între 200.000 şi 400.000 de persoane. „Refugiaţii ne-au povestit că oamenii îşi ascund credinţa faţă de vecini, colegi de servici şi alţi membri ai societăţii din cauză că le este frică că vor fi raportaţi la autorităţi,” se mai spune în raport. „Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului din afara ţării publică neîncetat numeroase rapoarte despre creştinii din bisericile de casă care sunt arestaţi,torturaţi şi ucişi pentru credinţa lor.” Refugiaţii nord-coreeni povestesc cum „rugăciunea, cântările creştine, şi citirea Bibliei pot aduce pedepse severe precum încarcerarea într-o închisoare politică, atunci când sunt descoperiţi.” Un document al guvernului nord-coreean din anul 2014 afirmă că: „Libertatea de practicare a religiei este permisă de lege, în limitele necesare pentru a asigura ordinea socială, sănătatea, moralitatea şi alte nevoi umane.” Sursa: christianheadlines.com