Coreea de Nord: Sănătatea unui creştin închis s-a agravat
Sursă: christianpost.com Kenneth Bae din Lynnwood, Washington, locuieşte în China alături de soţia sa şi efectuează excursii în Coreea de Nord. Acum, dumnealui ispăşeşte a treia lună din sentinţa de cincisprezece ani de închisoare într-un lagăr de detenţie din Coreea de Nord. Bae se află în închisoare pe baza acuzaţiei de “comitere de acţiuni ostile” împotriva ţării comuniste. În realitate, el este pedepsit pentru că le-a spus nord-coreenilor despre Isus (Persecution.org). Într-un interviu cu televiziunea King 5 din Seattle, Terri Chung, sora lui Bae, a dezvăluit faptul că diabeticul Bae se află în faza de orbire. Acesta a împlinit patruzeci şi cinci de ani săptămâna trecută. “El ne cere în mod direct spunând: ‘Ştiţi, sănătatea mea este şubredă. Am nevoie de ajutor’”, a reprodus ea. „Aş spune că există un semn de disperare.” Chung susţine că direcţia Departamentului de Stat limitează ceea ce membrii familiei pot spune sau nu, acest lucru nu se întâmplă doar pentru că situaţia este delicată, ci şi din cauză că statul nord-coreean este o ţară închisă – determinând familia să se simtă „singură în această luptă” pentru eliberarea fratelui ei. „Ştiţi, noi suntem oameni neînsemnaţi şi o familie americană obişnuită fără legături puternice”, se plânge ea. Să mijlocim pentru eliberarea fratelui Bae! Să cerem vindecare pentru dumnealui! Ştim că Dumnezeu poate face minuni şi în ziua de azi.