CHINA: Creștinii nu mai au voie să țină înmormântări religioase
31 Jan, 2020

CHINA: Creștinii nu mai au voie să țină înmormântări religioase

Sursă Imagine: China Source Tot mai multe reglementări și legi care interzic procesiunile funerare religioase sunt adoptate peste tot în China, guvernul dorind să promoveze numai tradiții „seculare civilizate”. Autoritățile din China extind măsurile de suprimare a credinței, prin politici care interzic obiceiurile și ritualurile religioase în timpul înmormântărilor. Musulmanilor din Xinjang li s-a interzis să comemoreze morții conform tradiției lor religioase, iar creștinii au primit ordin să organizeze înmormântări fără să menționeze religia. Mai multe rapoarte din toată China se opun implementării acestor reguli opresive. Sunt permise doar înmormântările „civilizate” Reglementările privind Aranjamentele Funerare Centralizate, adoptate de guvernul orașului Wenzhou din districtul Pingyang, provincia Zhejiang, au intrat în vigoare la 1 decembrie 2019. Noile reguli au ca scop „eliminarea obiceiurilor funerare proaste și stabilirea unui mod științific, civilizat și economic de înmormântare”. Una dintre reglementări stabilește că „personalul cleric nu mai are voie să participe la înmormântări” și faptul că „nu mai mult de zece membri ai familiei persoanei decedate au voie să citrască din Scriptură sau să cânte imnuri, și aceasta doar în șoaptă”. Clericii nu mai au voie să ia parte la înmormântări, conform reglementărilor privind aranjamenele funerare.  Politici similare sunt adoptate și în alte părți ale țării. Un reprezentant oficial al unui sat din provincia centrală Henan, a declarat pentru Bitter Winter, că guvernul local a convocat în aprilie o întâlnire pentru cei implicați în serviciile religioase, informându-i că toate înmormântările religioase trebuie restricționate. Curând după aceea, au fost emise Măsurile de Gestionare pentru Lucrarea Religioasă în Sate (sau Comunități) și Orașe. Acest document prevede că personalul cleric trebuie „oprit înainte ca să se poată folosi de religie, pentru a interveni la nunțile și înmormântările cetățenilor sau la alte activități din viața lor”. Creștinilor li se refuză dorințele de pe patul de moarte Când un membru al Bisericii de Stat Three-Self din Wuhan, capitala proviciei centrale Hubei, a murit, în octombrie, familia sa a organizat o înmormântare creștină. În timp ce familia și prietenii își luau la revedere de la decedat, poliția a luat cu asalt întâlnirea lor și au arestat-o pe fiica decedatului, care se ruga chiar în acel moment. Se pare că cineva a raportat autorităților această familie. Fiica a fost eliberată două zile mai târziu, după ce trupul a fost înmormântat fără ritualuri creștine. „Când a murit tatăl meu, oficialii din sat ne-au amenințat că ne vor aresta, dacă nu organizăm o înmormântare seculară. Nu am îndrăznit să ne împotrivim lor”, a spus supărat un locuitor din Gucheng, Youzhou. „Tatăl meu a fost credincios timp de mai multe decenii. A fost persecutat chiar și după moarte”. Și înmormântearea unui renumit predicator din județul Wen în Henan, care a murit pe 27 iunie, a fost întreruptă, după ce mai mulți oficiali guvernamentali și șase polițiști au venit unde erau adunați oamenii, și i-au acuzat pe cei prezenți de răspândirea de „propagandă religioasă”. În noiembrie 2018, în districtul Suiping, din orașul Zhumadian din Henan, un creștin în vârstă de peste 90 de ani a murit. Ca și creștin de mai mult de 40 de ani, dorința lui pe patul de moarte, a fost aceea, să aibă o înmormântare creștină. La numai 10 minute după înmormântare, câțiva oficiali guvernamentali au luat cu asalt încăperea unde se afla familia, și i-au mustrat cu asprime pe cei adunați pentru că „au ținut o adunare religioasă deghizată într-o înmormântare”. Conform cu spusele oficialilor, orice activitate religioasă din afara bisericii este interzisă. Dacă familia dorește să cânte cântece spirituale, „ar trebui, în schimb, să meargă la biserică și să cânte imnul național”. NU corurilor și simbolurilor religioase În 2018, guvernul unei localități din Henan a emis o listă pentru persoanele aflate la conducerea activităților religioase, care prevede că niciun grup, cor sau orchestră nu are voie să organizeze în mod privat activități religioase în afara locurilor de închinare. Guvernul se folosește adesea de reglementări precum aceasta, ca scuză, pentru întreruperea și dispersarea nunților și a înmormântărilor creștine. „Guvernul interzice înmormântările religioase și nu permite corurilor sau orchestrelor bisericești să cânte în timpul înmormântării”, a spus un bătrân, membru al unei biserici Three-Self din Shangqiu, Henan. „Păstorii pot doar să intre pe furiș în casele credincioșilor și să spună o rugăciune în grabă. Situația este atât de adversă, încât unii credincioși nici nu îndrăznesc să însoțească decedatul la cimitir.” În aprilie anul trecut, oficialii guvernamentali au oprit o procesiune funerară creștină din districtul Fangcheng, din orașul Nanyang, Henan. Au ordonat corului bisericii și credincioșilor să plece imediat și să înlăture crucea și alte simboluri religioase, altfel vor fi arestați. Toți cu excepția familiei au trebuit să plece și toate simbolurile crucii au fost înlăturate de pe coroane. În iunie, la o înmormântare din districtul Song, de sub jurisdicția orașului Luoyang din Henan, un oficial al statului a cerut îndepărtarea simbolului crucii de pe pânza care acoperea sicriul. „Oficialii au spus că legile statului interzic înmormântările religioase. Nici măcar nu am putut pune o cruce pe mormânt”, a spus un credincios al bisericii, care a organizat o înmormântare pentru soțul ei din orașul Luohe din Henan. Sursa: Bitter Winter