Charles Darwin – Creaționist?

În mai am început recenzia cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, făuritor de mit”). Lungă de 367 de pagini, cartea e extrem de bogată în informații și detalii interesante, făcând, însă, practic imposibilă o recenzie a ei în doar câteva pagini. Revenim astăzi cu a treia parte a recenziei. Partea a II-a a recenziei o găsiți AICI. Ne-am oprit atunci discutând voiajul lui Darwin pe vasul Beagle în Patagonia. Tierra del Fuego În decembrie 1832 Beagle și Darwin ajung în Tierra del Fuego. Cu ani în urmă britanicii au adus de acolo patru băștinași pe care i-au educat să devină misionari creștini pentru populația nativă. Cei patru s-au reîntors în Tierra del Fuego pe Beagle împreună cu Darwin, iar Fitzroy, căpitanul vasului, i-a folosit să comunice cu localnicii. Spre surprinderea britanicilor, cei patru au pierdut repede engleza pe care o învățaseră în Marea Britanie și au organizat o răscoală împotriva echipajului. Darwin a notat în jurnalul lui de călătorie că populația băștinașă era doar cu puțin mai civilizată decât animalele. Pagina 112 „E greu de crezut că aceste creaturi trăiesc în aceași lume …”. După Tierra del Fuego, Beagle și Darwin își urmează călătoria la Insulele Falklands, iar apoi se întorc din nou în Patagonia unde, în 1833, Darwin petrece două luni (august și septembrie) explorând fauna și fosilele din zona Rio Negro și Bahia Blanca. Pentru câteva săptămâni Darwin stă în conacul Generalului Rojas din Patagonia, al cărui oaspete este și pe care îl admira pentru cruzimea cu care trata populația nativă. Pe băștinașii Patagoniei Darwin i-a descris ca fiind incapabili de a fi civilizați ori de a trăi într-o democrație de tip european. Generalul Rojas a rămas, de fapt, cunoscut în istoria Argentinei ca dictatorul care a anihilat mai în întregime populația nativă a Patagoniei. Evoluționism și creaționism Mai puțin cunoscut istoriei este că pe parcursul acelor luni de explorare Darwin și Căpitanul Fitzroy au purtat discuții aprinse privind originea speciilor. Fitzroy a scris și el un jurnal de călătorie, publicat în 1839, care păstrează fragmente din conversațiile lui cu Darwin. În timp ce Darwin devenea tot mai sceptic privind originea speciilor prin creație divină, Fitzroy, examinând aceleași fosile și oseminte pe care Darwin le colecta de-a lungul călătoriei, ajungea la concluzia total opusă: speciile au fost create de o inteligență superioară și supremă. Pe parcursul călătoriei, Darwin citea cărțile palentologilor britanici din vremea lui care speculau privind originea și vârsta planetei și a vieții. Cartea de care s-a atașat cel mai puternic și care inițial l-a influențat mult a fost Principles of Geology (Principiile geologiei) a lui Sir Charles Lyell. Fitzroy a împrumutat cărțile lui Darwin, inclusiv Principiile geologiei, pe care le-a citit, ajungând la concluzii diferite. Wilson vede în Fitzroy un „fundamentalist biblic”. Fitzroy și Darwin, de fapt, reprezintă schisma care dăinuie până astăzi între atei și teiști. Primii afirmă că își bazează concluziile pe date științifice, pe când cei din urmă pe revelație. Pentru Fiztroy, spune Wilson, „fidelitatea față de adevărul științific a fost subordonată unei fidelități mai mari, fidelitatea față de cuvântul inspirat a lui Dumnezeu” (Pagina 125). De fapt, Fitzroy era atât de convins și atașat de adevărurile Scripturii încât, prin intermediul Societății Misionare din Londra (London Missionary Society), a încercat convertirea băștinașilor la creștinism. A sponsorizat trimiterea de misionari britanici în Tierra del Fuego și Biblii și articole de îmbrăcăminte pentru locuitorii de acolo. Din nefericire, în primăvara lui 1834 când Darwin și Fitzroy se reîntorc în Tierra del Fuego, nu se mai alesese nimic din munca misionarilor britanici. Următoarea călătorie misionară a britanicilor în Tierra del Fuego a avut loc în 1859. Echipajul vasului a fost întâmpinat cu violență din partea băștinașilor, misionarii au fost uciși, la fel ca întregul echipaj al vasului. Până la sfârșitul Veacului XIX, însă, populația nativă din Tierra del Fuego a fost masacrată la rândul ei mai în întregime după descoperirea aurului. Printre aventurierii cei mai bine cunoscuți care au explorat Tierra del Fuego și au exploatat zăcămintele aurifere a fost și romanul Iuliu Poper, cunoscut în istoria lui Tierra del Fuego ca fiind cel mai crunt dintre ei și în principal responsabil pentru masacrul băștinașilor. Chile și Galapagos Începutul lui 1835 îl prinde pe Darwin în Chile unde continua să examineze fauna locală sub protecția Căpitanului Fitzroy și a marinarilor britanici. În septembrie se îmbolnăvește, tot în Chile, de o boală incurabilă de care a suferit până la moarte. Nu se cunoaște diagnoza decât simptomele ei: vomitatul, febra și palpitațiile necontrolabile ale inimii. Unii specialiști speculează că Darwin s-ar fi îmbolnăvit de boala Chaga ori hanță, o infecție mortală destul de răspândită în Patagonia și transmisă de urina rozătoarelor. Pe parcursul călătoriei, Darwin continuă să adune specimene de fosile și schelete pe care le trimite în Marea Britanie. Incursiunile lui și ale echipajului britanic în interiorul continentului sunt întrerupte primind vestea că 3.000 de indieni ostili s-au adunat pentru a ataca echipajul vasului. În consecință, Beagle și echipajul își continuă călătoria spre nord, ajungând în Lima, Peru pe 12 iulie 1835, iar de acolo la Insulele Galapagos unde stau o lună. Discipolii lui Darwin susțin că Galapagos a fost punctul de turnură în orientarea lui Darwin spre evoluționism. Wilson numește sugestia aceasta o „legendă”. „Mitologia darwinistă sugerează că Darwin a început să observe diferențele între speciile insulelor pe Insulele Galapagos” (Pagina 133). În Galapagos, Fitzroy și Darwin se încing la discuții examinând împreună diferențele dintre speciile observate de ei acolo dar, ca și înainte, ajung la concluzii diferite: Darwin atribuie diferențele evoluției, iar Fitzroy creației. Fitzroy, nu Darwin, a selectat și făcut colecțiile de animale, în mod special păsări, din Insulele Galapagos. Darwin le-a studiat la reîntoarcerea în Marea Britanie ajungând la concluzia că diferențele dintre păsările Insulelor Galapagos atestă existența unor specii diferite care au evoluat unele în altele. Fitzroy, însă, a ajuns la o altă concluzie: păsările Insulelor Galapagos aparțineau aceleași specii, dar s-au adaptat mediului înconjurător în funcție de modificările mediului. Păsărea pe care Darwin a studiat-o cu cea mai mare atenție în Galapagos a fost cinteza, ori finch în engleză. Cercetători de la Universitatea Harvard din Statele Unite au studiat cintezele Insulelor Galapagos vreme de 22 de ani, în anii 60 și 70, testând acuratețea concluziilor lui Darwin. Și-au publicat concluziile în 1982 dând dreptate lui Fitzroy, nu lui Darwin. Darwin observase că cântezele din Galapagos aveau ciocul mai lung ca cele din Chile, ajungând la concluzia că ele corespund unor specii diferite. Cercetătorii de la Harvard au ajuns la o concluzie diferită. Pe parcursul celor 22 de ani au observat că în anii secetoși cintezele aveau ciocul mai lung dar mai scurt în anii ploioși, ciocul mai lung facilitând scormonirea țarinei după semințe în anii secetoși. În opinia cercetătorilor de la Harvard „modificările ciocurilor erau reversibile, ceea ce nu poate fi evoluție” (Pagina 134). Creaționismul lui Blyth Mai târziu în 1835 Beagle ancorează din nou în Lima, Peru unde pe Darwin îl așteaptă un colet de cărți și reviste. Printre ele se află și ediția din ianuarie 1835 a revistei Magazine of Natural History în care britanicul Edward Blyth discuta teoriile evoluționiste care circulau în vremea lui, dar cu care el nu agrea. Conform lui Blyth era imposibil ca speciile contemporane să fi evoluat dintr-o singură specie originală datorită absenței datelor științifice care să sprijine teoria. Dimpotrivă, afirmă el, nu se poate vorbi de o evoluție a speciilor ci de o adaptare a lor la condițiile de mediu. (Pagina 136) Darwin e răscolit de argumentele lui Blyth și devine și mai determinat să-și expună propriile opinii privind subiectul. Fosilele deja examinate de paleontologi pe vremea lui Darwin dovedeau existența unui „proces de adaptare în natura lucrurilor”, dar pentru Darwin întrebarea era dacă nu era mai de grabă vorba de „evoluția speciilor”. (Pagina 138). Cu privire la acest punct cercetătorii, naturaliștii și paleontologii s-au despărțit în două tabere, cei care pledează pentru un proces de adaptare și cei care susțin procesul evoluției. (Pagina 139) Cele două tabere continuă până în zilele noastre bătălia demarată de Fitzroy și Darwin între 1832 și 1835. Wilson declară pe discipolii lui Darwin învingători și dominanți în gândirea occidentală, dar e sceptic că „adevărul științific” le sprijină ori le-ar putea sprijini concluziile. (Pagina 140) Dar, adăugă Wilson, întrebarea la care nimeni până astăzi nu i-a putut da răspuns este „cum” s-a produs acest fenomen: „Asta e întrebarea cheie”. Darwin devine nerăbdător și vrea să se întoarcă în Marea Britanie cât mai repede pentru a-și așterne gândurile pe hârtie. În octombrie 1835 Beagle pleacă din Galapagos și traversează Pacificul trecând prin Tahiti și alte micuțe insule din Pacific unde Darwin continuă să noteze impresii despre populația nativă care astăzi ar fi etichetate drept rasiste. La fel în Noua Zeelandă unde face afirmații insensitive la adresa maorilor. Comentarii la fel de nepotrivite le face și cu privire la populația nativă a Australiei. Despre maori scrie că sunt nespălați. „noțiunea de a-și spăla trupurile ori hainele pare să nu le fi intrat în cap” (Pagina 142). După câteva luni de ședere în Australia, Darwin și Beagle ajung în Marea Britanie în octombrie 1836. Fitzroy v. Darwin Nu e tocmai clar dacă Darwin și Căpitanul Fitzroy și-au purtat pică unul altuia. Clar, însă, este că opiniile lor au fost total opuse. Ce l-a iritat pe Fitzroy la Darwin a fost aroganța acestuia, Darwin refuzând să recunoască contribuția celor care l-au ajutat pe parcursul călătoriei. Darwin deja devenise o vedetă în Marea Britanie. La sosirea lui în Marea Britanie, Darwin deja era în posesia a 3.907 de specimene, schelete, fosile, oseminte și piei de animale. S-a apucat de lucru, catalogând cu asiduozitate specimenele. Dar după puțin timp și-a dat seama că nu poate răzbi de unul singur, cunoștințele lui fiind limitate. A recurs la ajutorul altor naturaliști pentru a cataloga și înțelege specimenele pe care le-a colectat. Își publică impresiile despre călătoria lui în jurul planetei la bordul vasului Beagle, iar impresiile lui îl irită pe Fitzroy. Nici lui Fiztroy nici echipajului vasului Darwin nu le-a acordat nici un credit pentru colecția imensă de specimene pe care a făcut-o. Din nefericire, scrie Wilson, versiunea lui Darwin, Voyage of the Beagle, a rămas în istorie că versiunea mai mult sau mai puțin oficială a călătoriei. (Pagina 147) Versiunea lui Fitzroy, publicată în 1839, a fost și încă rămâne ignorată, vederile creaționiste ale lui Fitzroy încetând să mai fie în vogă începând de la mijlocul veacului XIX în Marea Britanie și în Occident. Misterul paginilor rupte și creaționismul lui Darwin În 1837 Darwin începe să-și aștearnă gândurile pe hârtie. O mare enigmă se produce în iulie al acelui an, un mister care încă rămâne ne-elucidat. În jurnalul acelei luni Darwin scrie extensiv despre „transmutațiile speciilor”. În 1859 când își publică Originea Speciilor, dezvăluie că „toate paginile folositoare au fost rupte” din notele scrise de el în 1837 în care și-a lansat teoria evoluționistă. (Pagina 155) Ce să fi conținut acele pagini? Wilson speculează, la fel ca restul cercetătorilor. Să fi acceptat Darwin teoria lui Lyell că speciile dispar doar pentru a fi înlocuite de altele, fără a evolua, de fapt, în alte specii? Asta a fost noțiunea de bază enunțată de Lyell in Principles of Geology (Principiile geologiei) publicată în 1830. Lyell face o observație interesantă: fosilele și paleontologia dovedesc că în trecut au existat specii de animale care astăzi nu mai există, specii care au dispărut abrupt. Până astăzi cauza dispariției lor rămâne un mister. Și mai misterios, însă, este faptul că speciile care au dispărut, se pare subit, nu au evoluat în specii diferite ori în speciile zilelor noastre. În depozitele de fosile examinate de paleontologi și naturaliști vreme de secole nu există nicio dovadă ori evidență a evoluției speciilor dispăture. În consecință, nu se poate vorbi despre evoluție. În opinia lui Lyell, speciile dispărute au fost înlocuite de specii noi, create. „Revelațiile geologice ale lui Lyell au dovedit, prin fosile, multe specii dispărute. Argumentul împotriva transmutației a fost că aceste specii au dispărut și au fost înlocuite cu altele. Sistemul prin care au fost înlocuite nu putea fi nimic altceva decât printr-o nouă creație” (Pagina 159). Să fi acceptat Darwin, la început, această idee a lui Lyell? Să fi fost Darwin, în ascuns, un creaționist? Ar fi explicat el lucrul acesta în paginile misterioase pe care le-a rupt din notițele lui originale? Wilson nu se pronunță, iar misterul paginilor dispărute continuă până în zilele noastre. Sursa: Alianța Familiilor din România