Chanukah – חנוכה – Rededicarea

În Yochanan (Ioan) 10;22,23. citim: “În Y’rushalayim (Ierusalim) avea loc atunci sărbătoarea Chanukah (Dedicării (Templului)). Era iarnă. Yeshua (Isus) se plimba prin Beyt Ha’Mikdash (Templu), în porticul lui Shlomoh (Solomon).” După cum vedem în textul Noului Legământ, Yeshua ţinea şi participa la această sărbătoare evreiască, ce nu era poruncită de către Adonay, ca celelalte din Torah (Lege). Într-un anume sens, era şi este o sărbătoare opţională a poporului evreu. Aşa că Yeshua, care era şi El evreu, ţinea această sărbătoare, care este mai mult legată de identitatea evreiască. Evenimentele care stau la baza acestei sărbători sunt legate de eliberarea de sub ocupaţia greco-siriană din 165 I.M. În anul 171 I.M. Antiokos urcă pe tronul seleukid din Siria şi se autointitulează Antiokos Teos Epifanes (Antiokos dumnezeul întrupat), însă potrivnicii lui l-au numit epimanes, care înseamnă “cel ce urlă de nebunie”. După acest eveniment începe o elenizare puternică a popoarelor din regiune, care constă în impunerea culturii, a mentalităţii, a religiei, a filozofiei, etc. greceşti asupra tuturor popoarelor subjugate. În Israel, poporul se împarte în cei elenizati sau asimilaţi, care erau mai mult din aristocraţie, şi evreii ortodocşi care rămâneau fideli culturii şi credinţei evreieşti. Aşa se face că, după mituirea cu aurul furat din Templu, Antiokos îl face Mare Preot Menelaos, care nu avea acest drept şi care era un elenist înverşunat. Antiokos atacă Egiptul în 168 I.M. dar e oprit de romani, iar când se întoarce în Y’rushalayim (Ierusalim) găseşte o revoltă şi că s-a răspândit zvonul că el murise. Ca răzbunare, Antiokos porunceşte distrugerea Templului şi pe altar a pus o statuie cu faţa lui. Pe 25 decembrie a tăiat porc şi l-a pus ca jertfă pe altarul sfânt de la Templu, iar după ce a fiert carnea a luat sulurile sfinte ale Scripturii şi a turnat zeama rezultată peste ele şi peste obiectele sfinte, întinând tot ce era mai sfânt de la Adonay pe Pământ. A interzis practicarea credinţei evreieşti, iudaismul, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. A început un val cumplit de atrocităţi, printre care fiii unei evreice Chanah au fost fierţi de vii pentru că au refuzat să mănânce porc şi multe altele. Până în momentul când Yehudah, fiul unui preot, a început o mişcare de rezistenţă dură împotriva asupritorilor. L-au numit makkabi, adică ciocanul şi a învins pe sirieni, iar în anul 165 I.M., pe data de 25 a lunii evreieşti Kislev, a fost rezidit altarul de la Templu. Doar că vasele cu ulei sfânt au fost şi ele distruse şi rămăsese ulei pentru menorah (sfeşnicul cu şapte braţe) din Locul Sfânt doar pentru o zi. Torah spune că trebuie să se aştepte cu noul amestec de ulei şapte zile ca să fie sfântă înainte de utilizare. Iar minunea de Chanukah este că uleiul, care era o porţie de o singură zi, a ars în menorah încă şapte zile, deci opt zile în total. Şi prin aceasta Adonay a confirmat că El va da victorie credincioşilor Lui şi poporului Său, dacă nu se vor asimila şi vor rămâne credincioşi în voia Lui. În zilele noastre se face o menorah (sfeşnic) cu nouă braţe care se numeşte Chanukiah, special pentru sărbătoarea de Chanukah, care ţine opt zile. Şi în fiecare seară se aprinde o lumânare în plus cu ajutorul celei de a noua lumânare, în cinstea victoriei asupra asimilării şi victoriei luminii şi credinţei asupra întunericului şi păgânismului. Se fac gogoşi şi mâncăruri cu mult ulei, în zilele noastre, să amintească de uleiul sfânt care s-a “înmulţit” de la Beyt Ha’Mikdash (Templu). Editorial scris de rabinul David Nagy, preluat cu permisiune pentru Ştiri Creştine