Cel puțin 30 de morți în urma unui șir de tornade care a lovit sudul Americii
Peste 30 de persoane au murit în urma furtunilor severe care au adus în urma lor tornade, ce s-au abătut asupra statelor Alabama, Mississippi, Georgia, Carolina de Nord și de Sud, Arkansas și Texas în urmă cu două săptămâni.
Potrivit „Associated Press”, norii grei s-au format chiar în ziua de Paște, transformându-se în scurt timp în ploi torențiale, iar mai apoi în tornade, provocând inundații și alunecări de teren.
Până în prezent sunt raportate 60 de tornade care au străbătut statele sudice în cele două zile, distrugând nenumărate case, relatează The Weather Channel.
Intensitatea furtunilor l-a determinat pe guvernatorul Alabama, Kay Ivey, să suspende temporar ordinele de distanțare socială puse în aplicare pentru a încetini răspândirea coronavirusului, astfel încât cetățenii, unii dintre ei purtând echipament personal de protecție, să se poată refugia dinaintea furtunii în adăposturile speciale.
Furtunile, care s-au declanșat luni (14 aprilie n.tr), au adus, de asemenea, cel puțin șase centimetri de apă pe străzile din Valea Tennessee și, conform Serviciului Meteorologic Național, au doborât sute de copaci și au distrus kilometri întregi de linii electrice în toată regiunea.
Tate Reeves, guvernatorul Mississippi, a declarat că 12 persoane din Mississippi au fost ucise în furtunile pe care el le-a descris ca fiind „mai puternice decât oricare altă pe care le-am văzut într-un deceniu. Ne-am obișnuit cu tornadele din Mississippi, dar nimeni nu este obișnuit cu așa ceva”.
În Mississippi fortă tornadelor a fost de intensitatea EF-4, vântul atingând viteză de aproximativ 170 MPH (273 km/h n.tr). Tennessee și Carolina de Sud au raportat tornadele ca fiind EF-3 în timp ce Louisiana și Carolina de Sud au fost lovite de tornade EF-2.
În Carolina de Sud, nouă persoane au murit ca urmare a furtunilor. Alte opt persoane au fost ucise în Georgia, în timp ce trei au pierit în Tennessee, iar alte câteva au fost ucise în Arkansas și Carolina de Nord, după ce au fost prinse sub un copac căzut sau blocate în interiorul unei clădiri prăbușite.
SURSA | ChristianHeadlines