Ce se va întâmpla cu creştinii din Coreea de Nord dacă moare Kim Jong Un?
Este Kim Jong Un pe moarte?
Din câte se pare, nu. Agenţia de ştiri oficială nord-coreeană, KCNA, tocmai a dat publicităţii imagini şi video în care liderul de la Phenian apare la inaugurarea unei noi fabrici de îngrăşăminte, alături de oficiali din guvern şi de sora sa Kim Yo-jong, care se bănuieşte că îi va lua locul în caz ca dictatorul moare să nu-şi mai poate îndeplini rolul de conducător.
Mai multe speculaţii despre starea dictatorului au circulat în mass-media din toată lumea, după ce acesta nu a mai apărut în public în ultimele 3 săptămâni. Zvonurile s-au înmulţit şi după ce acesta a lipsit de la un eveniment important în 15 aprilie, aniversarea datei de naştere a bunicului său Kim Ir Sen.
Printre ştirile neconfirmate oficial a fost şi aceea că Kim Jong Un ar fi suferit o criză cardiacă, care a necesitat o intervenţie de urgenţă. Sănătatea acestuia a devenit o problemă în ultimii ani datorită faptului că este supraponderal, consumă alcool şi fumează în exces.
Kim Jong Un este liderul absolut în ţara care este pe locul 1 în Topul Mondial al Persecuţiei din ultimii 20 de ani. Nu există un loc mai periculos de atât pentru un creştin – dacă este descoperit el riscă aproape sigur încarcerarea într-unul din notoriile lagăre de muncă din ţară sau chiar execuţia.
Ce ar însemna pentru creştinii nord-coreeni dacă Kim Jong Un ar fi grav bolnav sau chiar ar muri? Ce ar însemna pentru guvernul de la Phenian? Şi cum ne putem ruga pentru cei aproximativ 300.000 de creştini în secret?
Ce ştim de fapt?
Deoarece Kim Jong Un – la fel ca şi bunicul şi tatăl lui – este tratat ca o zeitate, orice informaţie despre el este strict controlată. Autorităţile nord-coreene vor anunţa o ştire negativă doar atunci când este evident pentru toată lumea că ceva rău s-a întâmplat iar până la momentul recent când au difuzat imagini cu el, nu s-a spus nimic despre sănătatea acestuia.
În trecut, ori de câte ori mass-media internaţională specula despre sănătatea acestuia, guvernul de la Phenian contraataca în timp scurt cu mesaje de propagandă.
Deşi are doar 36 de ani, sănătatea lui Kim este într-adevăr fragilă: este un fumător înrăit, are obezitate iar diabetul s-a moştenit de la o generaţie la alta în familia lui Kim. O sursă a declarat pentru Daily NK – un website condus de dezertori nord-coreeni – că dictatorul a fost operat pe inimă şi că s-a recuperat la o reşedinţă din afara Phenianului.
Ce se va întâmpla în guvernul nord-coreean dacă moare Kim?
Toţi oficialii dela vârful conducerii din Coreea de Nord depind direct de familia lui Kim. Din câte se bănuieşte, acesta are cel puţin un copil, posibil doi sau chiar trei. Toţi copiii sunt sub vârsta de 10 ani şi nu sunt gata să îi urmeze la conducere.
În ciuda sistemului social patriarhal din Coreea de Nord, este foarte probabil că sora lui Kim, Kim Yo-jong va fi numită ca noul lider formal al ţării. Cu toate acestea, un scenariu posibil este acela în care oficialii politici şi militari ai ţării vor forma o conducere colectivă, iar sora lui Kim va fi în fruntea acestora.
Aceşti lideri sunt parte integrantă din regimul lui Kim şi nu ar trebui să ne aşteptăm la prea multe schimbări din partea lor. Motivul pentru care ei se găsesc la vârful puterii este pentru că îi sunt loiali dictatorului şi vor menţinerea puterii de către acelaşi regim.
În 2011, atunci când Kim Jong Il a murit, a existat o luptă pentru un nou echilibru. Pentru oamenii de rând nu s-a schimbat nimic. La vârful nivelului politci, au existat mai multe epurări precum şi execuţia lui Jang Song-thaek, unchiul şi mentorul lui Kim.
O moarte bruscă a lui Kim Jong Un probabil va provoca frământări şi haos, cel puţin în eşalonul superior a conducerii politice.
Există vreo şansă ca regimul din Coreea de Nord să facă implozie?
Acest scenariu, în care sora lui Kim vine la cârmă unei conduceri colective este mai probabilă, dar există şi o şansă ca ceva neaşteptat să se întâmple. Kim Jong Un are puţini prieteni şi mulţi duşmani. Este posbil ca aceşti duşmani se vor întoarce împotriva lui, se va isca o bătălie politică şi poate că va urma o schimbare. Desigur, nu este nimic sigur.
Cum ar putea afecta moartea lui Kim soarta creştinilor?
După celelalte două tranziţii de putere, cea din 1994 şi 2011, a existat un control social în creştere. Cu cât mai slab liderul, cu atât el trebuie să-şi exercite autoritatea cu o mână de fier pentru a ţine poporul sub control.
Kim Jong Un nu avea nici 30 de ani când a „moştenit” o ţară. Cei mai mulţi generali şi politicieni au crezut că el nu-şi va putea îndeplini rolul, datorită vârstei sale. Ani de zile, Kim şi-a construit imaginea publică încercând să semene cât mai mult cu bunicul său dar, în acelaşi timp, întărind controlul şi restricţiile asupra populaţiei.
Un nou lider va trebui probabil să facă la fel, în special dacă acest lider va fi sora lui Kim, care este o femeie tânără. Este de aşteptat ca situaţia creştinilor şi a altora care sunt consideraţi duşmanii statului va continua să rămână fragilă.
Dacă regimul lui Kim nu va cădea, există vreo şansă ca politicile din Coreea de Nord să se schimbe? Vor fi creştinii mai puţin persecutaţi?
Atât timp cât regimul lui Kim şi al familiei sale are putere absolută, creştinii vor fi întotdeauna persecutaţi, cel puţin la nivelul la care sunt acum şi poate chiar şi mai mult. Acest lucru se datorează faptului că regimul lui Kim crede că creştinii au potenţialul de a ameninţa puterea lor absolută.
Un film de propagandă recent lansat, intitulat „Trăsăturile anti-revolutionare ale religiei şamaniste şi ale supertitiilor religioase”, este folosit pentru a îndoctrina oamenii din Coreea de Nord împotriva creştinilor şi şamanilor. Scopul filmului este de a avertiza cetăţenii despre credincioşii în secret.
Dinastia Kim a privit întotdeauna creştinii că pe o ameninţare. Dacă regimul nu va cădea, există puţine motive pentru a crede că atitudinea faţă de ei se va schimba.
Ce cred creştinii din Coreea de Nord despre această situaţie?
Ei se roagă cu sinceritate. Cei mai mulţi refugiaţi din Coreea de Nord sunt foarte îngrijoraţi. La acest moment, din cauza restricţiilor datorate Covid-19, ei nu-şi pot contacta familiile.
Mulţi din cei refugiaţi au resentimente faţă de conducerea din Coreea de Nord. Este dificil pentru ei să îl ierte pe Kim Jong Unşi tot ceea ce el reprezintă.
Pentru ce se roagă creştinii din Coreea de Nord?
Creştinii se roagă pentru siguranţa bisericilor subterane, pentru ca pandemia coronavirusului să se sfârşească, pentru stabilitatea ţării şi pentru o uşurare a persecuţiei la care sunt supuşi creştinii. Mai presus de toate, ei se roagă ca evanghelia să strălucească în Coreea de Nord.
Refugiaţii se roagă pentru siguranţa familiilor din interiorul Coreei de Nord, pentru o schimbare a regimului şi pentru prăbuşirea actualului sistem, pentru o conducere care este mult mai deschisă şi care controlează populaţia mai puţin. Ei se roagă pentru o reunificare care va conduce la un sistem democratic şi la o reunificare care va fi condusă de către Evanghelie.
Cum mă pot ruga pentru Coreea de Nord şi pentru credincioşii în secret de acolo?
Rugaţi-vă pentru credincioşii care au cel mai probabil de-a face şi cu coronavirusul care se adăugă la dificultăţile generate de viaţă într-o țară unde sunt în mod constant în pericol.
Rugaţi-vă pentru creştinii din Coreea de Nord care trebuie să se închine în secret. Rugaţi-vă că ei să fie în siguranţă şi că vor cunoaşte mângâierea lui Isus.
Rugaţi-vă ca, indiferent ce se va întâmpla cu Kim Jong Un, autorităţile se vor deschide şi vor permite credincioşilor să-şi exprime credinţa în public.
Rugaţi-vă pentru sănătatea şi mântuirea lui Kim Jong Un. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să-i atingă inima şi că el se va pocăi şi că va căuta mântuirea.
Sursa: Open Doors