Ce schimbări vor avea loc în Orientul Mijlociu sub administrația Biden?
08 Jan, 2021 - Alfa Omega TV

Ce schimbări vor avea loc în Orientul Mijlociu sub administrația Biden?

O altă schimbare radicală pentru Israel și Orientul Mijlociu a fost alegerile prezidențiale din SUA din luna noiembrie. Haideți să vedem ce schimbări profunde ar face o eventuală administrație Biden-Harris în politica din Orientul Mijlociu.

Duminică s-au împlinit trei ani de când președintele Trump a recunoscut Ierusalimul ca și capitală a Israelului. Pentru a celebra, premierul israelian Netanyahu a pus declarația lui Trump lângă declarația lui Harry Truman de recunoaștere a noului stat Israel din 1948. „Aceste două proclamații istorice nu vor fi uitate nicicând, nici de poporul evreu, nici de statul evreu, ci vor fi prețuite generații la rând.”

Totuși, există îngrijorări că unele reușite ale administrației Trump ar putea fi schimbate sau chiar anulate. Până acum, Joe Biden a dat de înțeles că va menține ambasada SUA la Ierusalim, dacă ajunge președinte.

Cum rămâne însă, cu alte politici ale lui Trump în Orientul Mijlociu? Michael Oren este fostul ambasador al Israelului în SUA. În ce privește Iranul, atât fostul vicepreședinte cât și propunerea sa de vicepremier, senatorul Harris, au spus la unison că intenționează să reintre în acordul nuclear iranian din 2015. Dacă Iranul reușește să revină la nivelurile de îmbogățire a uraniului stabilite în acord, ceea ce nu ar fi foarte greu pentru ei, atunci sancțiunile se vor ridica, lucru ce va avea consecințe grave pentru Israel și Orientul Mijlociu.

Netanyahu a mai remarcat și alte acțiuni pozitive ale lui Trump pentru binele Israelului. „El a recunoscut suveranitatea Israelului la Înălțimile Golan, a recunoscut drepturile legitime ale Israelului în Iudeea și Samaria, a propus acel plan de pace realist, care recunoaște aceste drepturi și menține capacitatea Israelului de autoapărare. A mai reușit formarea Acordurilor Avraam, acorduri istorice.”

Oren crede că administrația Biden nu va investi în acele acorduri în modul în care a investit administrația Trump. „Nu cred că vor investi bani de exemplu, în a clădi pacea dintre israelieni și sudanezi, fiindcă aceasta ține de era lui Trump. Accentul va cădea pe problema palestiniană și nu pe Acordurile Avraam.”

Pe frontul palestinian, senatorul Harris spunea că va căuta reluarea negocierilor cu palestinienii, că ei sunt hotărâți să meargă pe soluția cu două state și că se vor opune oricăror acțiuni unilaterale care subminează acel scop. Aceasta ar semnala opoziție față de extinderea așezărilor evreiești din Iudeea și Samaria, sau Cisiordania, și ar mai însemna reluarea finanțării Autorității Palestiniene. „De la Teheran până în Cisiordania, este clar că o administrație Biden-Harris ar impune o direcție total diferită de direcția președintelui Trump din ultimii patru ani, pentru Israel și Orientul Mijlociu.”

Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 360, difuzată la Alfa Omega TV în decembrie 2020. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega


Sursa: