CÂND ÎNCEPE VIAȚA UMANĂ? - Gândirea creştină şi opoziţia contemporană
Din experiența mea de aproape 35 de ani de obstetrică și ginecologie petrecuţi la Maternitatea din Oradea, pot răspunde pertinent și doct, cu responsabilitatea deontologică a unui medic, șef de secție, la întrebarea care reprezintă și titlul lucrării, că viața începe, fără niciun dubiu, insatantaneu în momentul fertilizării celulei sexuale feminine, ovulul, de către celula sexuală masculină, spermatozoidul, în 1/3 laterală a trompelor uterine, la mijlocul ciclului menstrual, în perioada numita fereastră fertilă, și nu în momentul nașterii, după primul țipăt al nou-născutului, așa cum în mod eronat consideră unii (mai mulți sau mai puțini la număr). Cu alte cuvinte, din două celule vii, prin fuziune rezultă o celulă nouă, vie, care, dacă ar fi lipsită de viață (viabilitate), organismul matern ar expulza-o prin avortare, așa cum se întâmplă în situaţiile în care, din anumite cauze medicale (și nu numai), o sarcină se oprește în evoluția sa intrauterină. Noua celulă vie declanșează biologic apariția semnelor incipiente de sarcină în evoluție: grețurile, vărsăturile, angorjarea mamară etc. care atenționează femeia că a devenit purtătoarea unei VIEȚI NOI pentru a se prezenta cât mai repede la specialist, care pe baza anamnezei (a datei ultimei menstruații și a datei probabile a fertilizării), coroborat cu examenul obiectiv (uter mărit de volum) și cu examenul ecografic (care de la șase sătămâni evidențiază mișcările tubului cardiac primitiv), va consemna pe scrisoarea medicală adresată medicului de familie concluzia: SARCINĂ ÎN EVOLUȚIE !!!! Cu alte cuvinte, respectiva sarcină este vie, și nu oprită în evoluție, adică în uter există VIAȚĂ, un copil viu în miniatură, care trăiește intrauterin aproximativ 40 de săptămâni (24 de milioane de secunde). Acest copil nenăscut are dreptul fundamental de-a se dezvolta fiziologic (normal) în uterul matern, și exact cum nu sunt omorâți copiii la naștere, tot așa nu ar trebui omorâți copiii în uterul matern ca urmare a efectuării unui avort la cerere. Sper că aceste rânduri introductive sumate la paginile acestui studiu vă vor permite la sfârșitul lecturării acestui material doct să răspundeți rațional și documentat la întrebarea: Când începe viața umană? Cu atât mai mult cu cât progresul apare, respectiv va apărea, doar după ce omenirea răspunde și va răspunde corect la întrebările ridicate de-a lungul evoluției sale, tocmai pentru a lămuri confuziile în ceea ce privește începutul vieții umane.Cu speranța că aceste rânduri introductive v-au deschis apetitul pentru parcurgerea cât mai atentă a acestui studiu, vă invit să citiți cu atenția cuvenită lucrarea, pentru ca la sfârșitul lecturii să puteți confirma conceptul biologic fundamental potrivit căruia viața începe indubitabil în momentul fertilizării ovulului de către spermatozoid. În sprijinul explicaţiilor de natură ştiinţifică, dr. John Ling abordează acest subiect şi din perspectiva biblică, oferindu-ne un studiu excepţional asupra punctului de vedere susţinut de Biblie şi tradiţia creştină conform căruia viaţa umană începe în momentul zămislirii. Conf. Univ. Dr. Pop Tiberiu, medic, șef de secție, Maternitatea din Oradea Când începe viaţa umană? Este o întrebare fundamentală şi hotărâtoare, deoarece răspunsul pe care îl dai va dezvălui modul în care înţelegi natura şi statutul embrionului uman. Totodată, îţi va contura poziţia cu privire la marile probleme de bioetică din zilele noastre, precum avortul, clonarea şi cercetarea pe celule stem embrionare. Vocile care stârnesc confuzie nu sunt puţine, dar Biblia este cât se poate de limpede atunci când afirmă că viaţa umană începe în momentul conceperii. În această broşură, John Ling ne oferă o explicaţie detaliată a adevărului biblic, perspectiva creştină istorică şi dovezi ale ştiinţei moderne care vin în sprijinul acestei poziţii. CUPRINS Introducere la ediţia în limba română de conf. univ. dr. Tiberiu POP, sef de secţie, Maternitatea din Oradea1. Introducere 2. Răspunsul Bibliei 3. Perspectiva bisericii primare 4. Îndepărtarea de la perspectiva biblică5. Combaterea a șase răspunsuri obișnuite6. Scopul „noii biologii"7. Combaterea „noii biologii" 8. ConcluzieDr. John R. Ling a predat, a dezbătut, a radiodifuzat şi a scris despre subiecte de bioetică în cei peste 25 de ani de activitate. Este autorul cărţilor Responding to the Culture of Death – A Primer of Bioethical Issues,2001, şi The Edge of Life – Dying, Death and Euthanasia, 2002. A fost lector de biochimie şi bioetică la Universitatea din Aberystwyth, Ţara Galilor. Pagina sa personală de internet este: www.johnling.co.uk.
2 Comentarii
Edy06
06 Jan, 2015interesant!
Rahel4
21 Apr, 2016:))