Când fotbalul ia locul lui Dumnezeu: despre pericolul religiei tranzacţionale
O cafenea din Napoli, Italia, are un altar dedicat nu Madonei, ci lui Maradona. Celebrul jucător argentinian, Maradona.
Proprietarul cafenelei explică: „Pentru noi, Maradona este mai mult decât un om. Este un zeu. Noi, napolitanii, iubim fotbalul și trăim pentru fotbal. Nu putem uita niciodată ce a făcut el pentru noi. ” Altarul afișează ceea ce se pretinde a fi un fir de păr de-al lui Maradona în interiorul unei cutii rotative, transparente.
Maradona a condus echipa din Napoli spre câştigarea singurelor lor titluri din prima ligă italiană în 1987 și 1990, plus Cupa UEFA în 1989. Din moment ce Napoli nu câștigase nimic semnificativ înainte de sosirea sa, el a fost tratat ca un salvator. „Am văzut cu proprii mei ochi miracolele pe care le-a făcut pe teren”, susține proprietarul cafenelei.
Puţin mai încolo, pe aceeaşi stradă cu cafeneaua, puteți găsi figurine cu Maradona de vânzare alături de figurine de-ale Mariei, ale lui Iosif și ale pruncului Isus. Stadionul de fotbal al orașului este venerat și el. Un fost jucător punctează: „La Napoli, fotbalul este ca o religie, iar stadionul San Paolo este biserica. . . . Uneori, simţim ca fotbalul este singurul lucru care contează.”
Altar canaanit din secolul XVIII î. Hr.
Amăgirea unei religii profitabile
Una dintre melodiile cunoscutului cântăreţ Bob Dylan spune: „Va trebui să slujești pe cineva / Poate va fi Diavolul sau poate va fi Domnul / Dar va trebui să slujești cuiva”.
Oamenii au fost creați de Dumnezeu pentru ca ei să îl caute și să aibă o relație cu El. Drept urmare, fiecare cultură cunoscută istoriei s-a închinat la ceva sau la cineva. În Israel, aproape de Megiddo și privind către valea Armageddonului, se află un altar canaanit care datează din 2.700 î.Hr.
Dacă nu ne închinăm și nu-l slujim pe singurul Rege adevărat, ne vom închina și vom servi pretendenți la Tronul Său. Ar putea fi un sportiv talentat, un muzician sau un actor celebru, un politician sau un om de afaceri bogat.
Dar atunci când ne închinăm la altceva sau altcuiva decât Dumnezeu, de fapt ne venerăm pe noi înșine, pentru că facem un lucru care ne dă pace și ne satisface foamea spirituală cu propriile noastre resurse, atingem nişte resorturi interioare în loc să căutăm prezența lui Dumnezeu.
Fanii fotbalului din Napoli se închină lui Maradona, deoarece acest lucru îi face să-și amintească când echipa lor era cea mai grozavă, lucru care le dă un sentiment de putere și mândrie. Canaaniții venerau zeii păgâni, astfel încât zeii să le dea în schimb ceea ce ei îşi doreau. Grecii și romanii au procedat la fel. Puneai o jertfă pe altarul lui Marte când plecai la război, pentru ca el să te protejeze în luptă. Sau ofereai o jertfă Atenei atunci când aveai nevoie de înțelepciune, pentru ca ea să te îndrume.
O astfel de religie tranzacțională este foarte tentantă și pentru creștini.
Putem fi tentați să ne închinăm lui Dumnezeu duminica, ca El să ne binecuvânteze lunea, să ne începem ziua cu Biblia și cu rugăciunea, astfel încât El să ne binecuvânteze ziua, să punem bani în colectă, astfel încât Dumnezeu să ne binecuvânteze finanţele.
Domnul Isus Hristos nu ne cheamă să fim parte într-o religie tranzacțională, ci într-o relație transformatoare. El ne cheamă să ne lepădăm de sine (Luca 9:23) și să supunem fiecare dimensiune a vieții noastre, în fiecare zi, domniei Sale (Romani 12: 1–2). Trebuie să-l venerăm nu pentru ca El să ne iubească, ci pentru că El deja ne iubeşte. Noi trebuie să-l slujim nu pentru ca El să ne binecuvânteze, ci pentru că El deja ne-a binecuvântat.
Recunoștința ca răspuns la harul divin exprimă creștinismul autentic. Lăcomia motivată de religia tranzacțională nu.
Îl slujești pe Isus de dragul Lui sau de dragul tău astăzi?
Sursa: Denisom Forum