Biserica – singurul sprijin pentru creştinii din Pakistan!
Pakistanul este o ţară în care minorităţilor religioase le este refuzat orice fel de ajutor în această perioadă de carantină datorată pandemiei de Covid19, prin urmare singura speranţă pentru creştinii care se confruntă cu numeroase lipsuri o reprezintă Biserica.
Măsurile de distanţare sociale au un impact extrem de negativ pentru creştini, care trebuie să lucreze zilnic pentru a-şi procura hrana. Fără un loc de muncă, oamenii au nevoie de ajutor alimentar pentru a putea supravieţui.
Comisia pentru Libertate Religioasă Internaţională din Statele Unite a emis o declaraţie în care condamnă respingerea creştinilor şi hinduşilor de la distribuirea de ajutoarele alimentare de către autorităţile pakistaneze.
Jonathan, un lucrător creştin din Pakistan, spune: „Din câte se pare nu există o politică oficială în sensul respingerii credincioşilor care aparţin altor religii. Mai degrabă este vorba despre lucrători care fac exces de zel și care le spun oamenilor: ‘Oh, trebuie să recitaţi crezul musulman’ sau ‘trebuie să devii musulman…nu vei primi alimente până nu devii musulman’. Astfel de lucruri s-au întâmplat.”
Jonathan spune că acest tip de discriminare împotriva minorităţilor religioase este un lucru obişnuit în Pakistan.Însă limitarea distribuirii de alimente doar către musulmani are, probabil, o motivaţie religioasă. Unul dintre cei 5 stâlpi ai islamului, Zakat, cere tuturor musulmanilor să dea o mică parte din veniturile lor la săraci.
„Unii musulmani gândesc că trebuie să dea milostenie ca să fii un bun musulman. Acest lucru este însă intenţionat tot pentru credincioşii de religie musulmană. Se consideră că pentru a beneficia de meritul religios asociat cu milostenia, aceasta trebuie direcţionată către ceilalţi musulmani.”
Jonathan spune că Biserica din Pakistan s-a obişnuit cu primirea de fonduri din străinătate, de la creştinii din alte ţări, atunci când sunt se produc dezastre naturale şi oamenii au nevoie de ajutoare.
Însă în această perioadă, din cauza restricţiilor generate de coronavirus, ajutorul din exterior nu mai este posibil. „Biserica din Pakistan trebuie acum să se bazeze pe propriile resurse şi să identifice fiecare familie care are nevoie de ajutor. Şi oamenii credincioşi din biserică sunt generoşi şi dau cu bucurie, uneori chiar şi salariul pe o lună sau două, pentru a-i ajuta pe fraţii şi surorile lor în Domnul.”
În loc de a concura pentru resurse, creştinii se unesc pentru a se asigura că fiecare are suficient.
Biserica din Pakistan numără aproximativ 3 milioane de credincioşi. „În mod tradiţional, creştinii sunt pătura cea mai de jos a societăţii. Mulţi din ei lucrează ca şi muncitori în salubritate şi provin din castele inferioare ale hinduismului.”
Acum aceşti creştini sunt tot mai încrezători şi mulţi din ei împărtăşesc vestea bună despre Hristos cu musulmanii. Jonathan spune că lucrătorii creştini din afara Pakistanului sunt tot mai rari, însă biserica locală se întăreşte tot mai mult.
Sursa: Mission Network News