Belarus: Reîncep raidurile şi amenzile
Foto: go.hrw.com Raidurile şi amenzile împotriva baptiştilor din Belarus care se întrunesc pentru închinare fără permisiune statală au reînceput (Christian Telegraph). După raiduri separate asupra serviciilor de închinare de duminică la ambele congregaţii ale Consiliului Bisericile Baptiste din sud-estul oraşului Gomel, trei lideri locali au fost amendaţi. Pastorul Nikolai Varushin a fost amendat cu echivalentul unui salariu local mediu pe o lună, iar pastorii Pyotr Yashchenko şi Valentin Shchedrenok au fost amendaţi cu sume mai mici. Acestea sunt primele asemenea raiduri şi amenzi în aproape un an, raportează Forum 18 News Service. Poliţia a declarat pentru Forum 18 că unul dintre raiduri a fost iniţiat de poliţia secretă KGB cu scopul de “dezvăluire a grupărilor infractoare de baptişti neînregistraţi”. “Noi (poliţia) ne ocupăm de conflictele familiale şi luptele stradale, şi nu suntem interesaţi de religie”, a declarat ofiţerul de poliţie pentru Forum 18. “În această misiune noi doar am acordat asistenţă.” Consiliul Bisericilor Bapstite – precum cele percheziţionate şi amendate în Gomel – nu doresc înregistrare la stat în nicio ţară în care ele operează, iar în Belarus exercitarea libertăţii de religie sau de credinţă împreună cu alţi oameni fără înregistrare la stat este ilegală. Niciunul din cei trei baptişti amendaţi nu sunt pregătiţi să plătească amenzile, susţinând că nu făcuseră nimic rău în conducerea unui serviciu de închinare.