Asistentele medicale din Israel au intrat în GREVĂ
20 Jul, 2020 - Resurse Crestine

Asistentele medicale din Israel au intrat în GREVĂ

Asistenţii medicali din Israel au intrat în grevă luni în semn de protest faţă de criza de posturi şi programul de lucru supraîncărcat, exacerbat de pandemia cu coronavirusul de tip nou, relatează dpa, via agerpres.

După ce negocierile cu Ministerul de Finanţe au eşuat, reprezentanţii meseriei au anunţat că vor lucra „în regim de Sabat”, îndeplinind doar sarcinile de serviciu absolut necesare.

„Oricât ar fi de dureros, nu avem de ales”, a declarat pe postul de radio al armatei Eti Eliav, preşedinta sindicatului asistentelor de la cel mai mare spital din Israel, Sheba.

Ea a apărat decizia de a lansa greva în plină epidemie afirmând: „Suntem în linia întâi a bolii”.

„Supraîncărcarea există de foarte multă vreme. Coronavirusul nu a fost decât picătura care a umplut paharul („paiul care a rupt spatele cămilei”, în original, n.red.). Nu mai putem continua aşa”, a adăugat Eliav.

Lidera de sindicat a menţionat că, deşi spitalul la care lucrează ea, situat în estul Tel Avivului, este considerat printre primele zece din lume, în Israel numărul de asistente per pacient este mult mai mic faţă de cel din alte ţări dezvoltate.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care s-a lăudat că a reuşit să controleze primul val de contaminare prin impunerea de restricţii drastice la jumătatea lunii martie, se confruntă cu noi presiuni odată cu reapariţia focarelor de infecţii, la sfârşitul lui mai, după ridicarea restricţiilor.

Liderul opoziţiei israeliene Yair Lapid a transmis luni pe Twitter că asistentele medicale din Israel şi-au dat seama că ţara este lipsită de leadership, alăturându-se acţiunii greviste începute săptămâna trecută de lucrătorii sociali.

Guvernul este „detaşat” şi „preocupat de sine însuşi”, iar toţi cei din prima linie a societăţii israeliene au fost abandonaţi”, a reproşat Lapid.