APEL URGENT la suport și rugăciune pentru Sorin Antal, actorul în rolul lui Pilat la „Drumul Crucii ”
Mai bine de 10 ani a interpretat cel mai fidel și mai autentic rolul lui Pilat în drama stradală „Drumul Crucii”. Dacă „Drumul Crucii” a trecut vreodată pe strada ta, nu ai cum să nu îi fi sesizat personalitatea mare la propriu și la figurat. Astăzi „marele Pilat” luptă cu o boală fatală și are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.
Sorin Antal, 53 de ani, Timișoara are nevoie vitală de o intervenție chirurgicală bariatrică care va costa peste 5000 de dolari. Pentru început trebuie să facă analizele care costă minim 500 de euro.
Fiica lui Sorin Antal ne-a împărtășit în detalii povestea dureroasă și o aducem în atenția dvs pentru a vă chema să vă rugați, și să împărțiți din puținul dvs ca să ajutăm această familie aflată în această grea încercare. Nu este un gen de știri obișnuit pentru site-ul nostru. Nu promovăm cauze de caritate și boală pe care nu le cunoaștem personal și nu le putem verifica. Acest caz este unul real, grav, urgent și important. Pe Sorin Antal îl cunoaște o întreagă țară, de aceea vă aducem această nevoie ca să-i fim alături în suferință.
„În ultima vreme tata nu s-a simțit bine. Situația lui s-a agravat în această iarnă când a fost dus în grabă la spital pentru că saturația de oxigen din sânge era foarte scăzută și nu mai putea respira. După două săptămâni în spital, cu o mască de oxigen 80% din timp, a fost diagnosticat cu apnee în somn și apnee de exercițiu. Avea deja probleme cardiace și nu era sigur dacă are și astm, dar a fost confirmat și acest diagnostic. Da, toate acestea vin din cauza greutății sale. A văzut mai mulți medici, a încercat mai multe diete și modalități de a pierde greutatea suplimentară, dar nu au ajutat prea mult sau aproape deloc.
Este o bătălie cu care luptă de mulți ani, dar ultimii trei ani starea s-a agravat mult. Sistemul imunitar este la pământ. Intervenția chirurgicală, cel mai probabil va fi efectuată la Arad. Trebuie întâi să ajungă la analize. Alea vor fi 500 de euro. Trebuia să meargă acum câteva luni, dar a început nebunia asta cu virusul și nu l-au mai primit la analize.
Ultimul doctor pe care l-a văzut, unul foarte bun în care avem încredere, a menționat că va avea nevoie de o intervenție chirurgicală bariatrică. În acest moment, este singurul lucru care îl va ajuta să continue o viață normală, să poată respira bine și să nu fie obosit tot timpul sau să aibă constant tensiune prea mare. Astfel se va putea mișca mai ușor fără să obosească la fiecare pas și va putea continua să muncească și să-și asigure familia. El este singurul din familie care încă lucrează acum cu acest virus care ne ține acasă. Problemele lui au început atunci când era copil și a avut o problemă a pielii, pe vremea aceea medicii nu erau siguri cum să-l trateze și astfel i-au administrat o varietate de medicamente prea puternice pentru un copil, acum privind înapoi medicii spun că probabil că ar fi putut fi un punct focal pentru schimbarea metabolismului său și pentru a provoca unele consecințe” ne-a împărtășit durerea familiei lor fiica dânsului care îi poartă numele Sorina Antal.
Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă să susțineți această cauză în rugăciune. Să vă implicați financiar dacă aveți posibilitate și să contribuiți la salvarea unei vieți de care depinde întreaga familie. Puteți contribui financiar în contul bancar:
Banca: Unicredit
IBAN: RO05 BACX 0000 0018 7779 50000
Nume: Sorina Alexandra Antal
Sau pe platforma Gofundme!