Apel către pastorii și preoții din Timișoara
01 Jun, 2019

Apel către pastorii și preoții din Timișoara

Asaltul împărăției întunericului prin pornografie, propaganda gay, ideologie de gen, reeducarea părinților, avorturi, redefinirea familiei, sexualizarea copiilor este pe zi ce trece tot mai puternic. În săptămâna 3-7 Iunie va avea loc primul Pride Week în Timișoara. A venit timpul să nu ne mai lăsăm intimidați de mass-media, de politicienii cu agende ascunse și nici de cei care, deși nu fac nimic, critică mereu ce fac alții. A venit vremea să nu mai stăm ascunși în biserici. Avem nevoie de o transformare spirituală în România, iar aceasta trebuie să înceapă în biserică și să continue în cetate. Întrebarea este: De ce anume ne temem? Credincioșii așteaptă să audă vocile noastre predicând din amvoane, așteptă să ne vadă implicați în abordarea biblică a acestor chestiuni. Nu vom putea combate toate acestea pe holurile Parlamentului. Nu avem nici o șansă dacă ne bazăm pe promisiunile unor lideri politici corupți și neserioși. Le vom combate doar atunci când fiecare dintre noi va ridica vocea și va spune: „Destul! Nu mai vrem păcat, moarte și rău. Nu mai vrem să lăsăm să treacă așa ceva pe sub ochii noștri”. E timpul să ne eliberăm de teama care ne încătușează. E timpul să nu ne mai gândim la repercusiuni. E timpul să vorbim și să acționăm. Nu mai spuneți că veți combate aceste mizerii doar prin rugăciune. Rugați-vă, dar faceți și ceva concret între timp! Samy Tuțac