AO NEWS  10 iulie 2020
10 Jul, 2020 - Alfa Omega TV

AO NEWS 10 iulie 2020

1. SUA resping raportul Națiunilor Unite ce condamnă uciderea lui Soleimani

Departamentul de Stat american a respins săptămâna aceasta un raport al ONU ce pretindea ca fiind ilegală solicitarea atacului american cu drone ce l-a ucis pe demnitarul iranian, generalul Qassem Soleimani, în ianuarie.

Este nevoie de un fel special de necinste intelectuală pentru a emite un raport care condamnă Statele Unite pentru că a acționat în autoapărare, în timp ce o astfel de necinste spală trecutul notoriu al generalului Soleimani, care era unul dintre cei mai criminali teroriști din lume, a declarat pentru CBN Morgan Ortagus, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Agnes Callamard, Raportorul special al ONU a susținut că Statele Unite ale Americii nu oferă „nicio dovadă că amenințările erau iminente” și a spus că atacul a fost o „ucidere arbitrară”, care a încălcat carta ONU.

Statele Unite ale Americii nu vor participa la următoarele audieri ale comisiei, deoarece administrația Trump s-a retras din organizație în urmă cu doi ani, acuzând-o că a ignorat abuzurile asupra drepturilor omului din alte țări membre și că ar avea o presupusă „părtinire împotriva Israelului”.

Atacul cu drone din 3 ianuarie, ordonat de președintele Donald Trump, a ucis cel puțin 10 membri ai convoiului lui Soleimani.

2. Cercetătorii israelieni în domeniul ciberneticii dezvoltă o metodă pentru localizarea operatorilor de drone ostile - TPS

Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev au dezvoltat o metodă pentru a identifica locația unui operator de drone ostile ce pot provoca pagube si daune în apropierea aeroporturilor sau a spațiului aerian protejat, analizând calea de zbor a dronei, oferind soluții de securitate pentru acest nou tip de terorism și amenințare emergentă.

Dronele, sisteme aeriene mici fără pilot, prezintă riscuri semnificative pentru securitate datorită agilității, accesibilității și costurilor reduse ale acestora. Există o nevoie tot mai mare de a dezvolta metode de detectare, localizare și eliminare a operatorilor de drone ostile care produc daune și perturbarea traficului aerian.

Cercetătorii au dezvoltat o rețea neuronală autonomă pentru a identifica locația operatorilor de drone ostile, folosind doar traseul dronei, fără a mai fi necesari alți senzori suplimentari.

„Sistemul nostru poate acum identifica tiparele pe traseul dronei atunci când drona este în mișcare și le putem folosi pentru a localiza operatorul acelei drone”, spune Mashhadi Eliyahu Mashhadi, un cercetător în științele informatice al univerisității Ben Gurion.

3. Israel are depozite de petrol similare cu Arabia Saudită

În Israel există aproximativ 250 de miliarde de barili de țiței în șisturi petroliere, similar cu cantitatea de petrol pe care Arabia Saudită o are, a spus profesorul Eugene Kendall pentru Knesset, parlamentul israelian, apelând la acesta pentru a exploata resursele.

Știm unde se află, a declarat Kendall, fostul șef al Consiliului Economic Național din Biroul Primului Ministru. „Zeci de miliarde de dolari se află sub pământ și nimeni nu face nimic în legătură cu asta”, a adăugat el.

Șistul petrolier este o rocă sedimentară cu granulație fină, bogată în substanțe organice, care conține kerogen, un amestec solid de compuși chimici organici, din care se pot produce hidrocarburi lichide.

Șisturile petroliere sunt similare cu petrolul și pot fi rafinate în multe substanțe diferite, inclusiv combustibil diesel, benzină și gaz lichid.

Șistul petrolier în Israel este foarte răspândit, acoperind aproximativ 15% din teritoriul său, dar este o resursă nedezvoltată, în mare parte din cauza constrângerilor economice și tehnologice.

Conform Studiului Geologic al Israelului, depozitele care ar putea avea cel mai mare potențial economic sunt situate în nordul Negevului.

4. „Nou și unic val al antisemitismului”: 20% dintre britanici cred că evreii au creat COVID-19, sondaj de opinie

Unul din cinci britanici consideră într-o oarecare măsură că evreii au creat Coronavirus (COVID-19) pentru a prăbuși economia mondială, pentru ca mai apoi să obțină câștig financiar din asta, arată un sondaj al Universității Oxford. A fost sondat un eșantion reprezentativ de 2.500 de adulți englezi, în perioada 4 mai - 11 mai 2020.

Propoziția din sondaj era: „Evreii au creat virusul pentru a prăbuși economia, ca apoi să obțină câștig financiar din asta”, aproape 20 % au fost de acord cu aceasta, în timp ce aproximativ 80% nu au fost deloc de acord cu aceasta.

David Bitan a menționat că islamiștii, inclusiv cei europeni, descriu Statul Israel drept COVID-1948, anul înființării statului. Islamiștii pretind că Israel este cea mai periculoasă pandemie pentru omenire.

Potrivit unui studiu publicat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 41% dintre evreii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani au plecat din Europa în ultimii cinci ani din cauza antisemitismului.

Urmărește pagina Știrile Alfa Omega: https://facebook.com/StirileAlfaOmega


Sursa: