Andrew Brunson a fost eliberat: „Îl iubesc pe Isus şi iubesc Turcia”
13 Oct, 2018

Andrew Brunson a fost eliberat: „Îl iubesc pe Isus şi iubesc Turcia”

După doi ani de detenţie în Turcia, pastorul american Andrew Brunson a fost pus în libertate la ultimul termen de judecată, care a avut loc vineri. El a părăsit oraşul Izmir, la bordul unui avion militar american, după ce a declarat „Îl iubesc pe Isus şi iubesc Turcia”, conform celor spuse de avocatul său. Preşedintele Trump a spus că îl aşteaptă la Casa Albă, după ce va ajunge înapoi în S.U.A.. În mod surprinzător, tribunalul din Turcia a menţinut acuzaţiile false de terorism, permiţându-i totuşi acestuia să părăsească Turcia. „Suntem recunoscători domnului Preşedinte pentru eforturile depuse pentru eliberarea mea,” a spus Brunson. „Întreaga mea familie îi mulţumeşte Preşedintelui, administraţiei sale şi Congresului pentru susţinerea lor neabătută. Aceasta este ziua pentru care familia mea s-a rugat. Sunt nerăbdător să mă întorc înapoi acasă în S.U.A.” Arestarea şi procesul pastorului Andrew a determinat o confruntare politică majoră între două ţări aliate NATO. Creştini din toată lumea s-a mobilizat în rugăciune pentru eliberarea sa. „Sute de mii de oameni s-au rugat pentru pastorul Brunson, nu doar din Statele Unite, ci din toată lumea,” a declarat pastorul William Devlin din New York. Înainte ca ultima înfăţişare la Tribunal să aibă loc, Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că eliberarea pastorului Brunson este o prioritate pentru administraţia Trump. Mike Kerem, un analist american pentru Orientul Mijlociu, a declarat că lupta  pastorului Brunson pentru libertate este un simbol pentru lupta multor creştini din regiune care îşi văd drepturile încălcate. „Cred că acesta este un apel la rugăciune, nu doar pentru Andrew, dar şi pentru turcii, kurzii, arabii, sirienii, irakienii şi iranienii din regiune, pentru că este foarte clar că Andrew Brunson a fost arestat pentru un singur motiv şi acesta este credinţa sa personală în Isus Hristos ca şi Mântuitor nu doar pentru oamenii din Occident, ci pentru întreaga lume,” a declarat acesta, chiar înainte de eliberarea lui Brunson. Sursa: CBN News.