Africa – continentul cu cei mai mulţi creştini de pe glob
12 Jul, 2018

Africa – continentul cu cei mai mulţi creştini de pe glob

Potrivit unor date recente, Africa a devansat America Latină şi a devenit continentul cu cei mai mulţi creştini din lume. Centrul pentru studiul global al creştinismului (Centrul) din cadrul Institutului Teologic Gordon-Conwell din SUA a publicat date conform cărora în Africa sunt peste 631 milioane de creştini, ceea ce reprezintă peste 45% din populaţie. În America Latină numărul creştinilor este estimat la 601 milioane de oameni. Deşi mai puţini decât în Africa, ei reprezintă 92% din populaţia de pe continent. Conform CBS News, Zambia este ţara din Africa cu cei mai mulţi cetăţeni creştini, în jur de 95,5%. După Zambia, urmează Republica Seychelles cu 94,7% din populaţie de religie creştină. Pe locul trei este Rwanda. Conform Centrului, un studiu efectuat anul trecut a arătat că în Africa erau 582 milioane de creştini, iar America Latină depăşea continentul african având o populaţie de religie creştină de 591 milioane de persoane. A treia pe lista cu cei mai mulţi creştini în 2018 este Europa cu 571 de milioane, sau 77% din total. Locul patru este ocupat de Asia cu 388 de milioane de creştini, deşi pe aceste continent populaţia de religie creştină reprezintă doar 9% din totalul populaţiei. Asia este singurul continent unde numărul creştinilor nu a crescut în mod semnificativ din 2017 până în acest an. În America de Nord trăiesc 277 de milioane de creştini, care alcătuiesc 76% din populaţie. Pe ultimul loc se află Oceania, cu 29 de milioane de creştini, adică 71% din populaţia de acolo. Conform Centrului, termenul de creştin cuprinde catolicii, protestanţii, cei independenţi şi cei ortodocşi. Catolicii reprezintă procentul cel mai mare de creştini (49% din totalul creştinilor), pe locul următor sunt protestanţii (22% din total), independenţii (17% din total) şi ortodocşii (12% din total). În anul 2015, creştinismul era cea mai mare religie la nivel mondial cu 31% din totalul populaţiei, sau 2,3 miliarde de oameni, conform unui studiu făcut de către organizaţia Pew Research Center. 1,8 miliarde de oameni în lume sunt musulmani, 1,1 miliarde sunt hinduşi. Conform aceluiaşi studiu 1,2 miliarde de oameni nu sunt afiliaţi cu nici o religie. Sursa: Christian Post