A apărut Topul Mondial al Persecuției pentru anul 2019
18 Jan, 2019

A apărut Topul Mondial al Persecuției pentru anul 2019

Organizaţia Open Doors (Uşile Deschise)  a publicat Ghidul privind Topul Mondial al Persecuţiei pentru anul 2019. Acesta este un raport, în care sunt prezentate primele 50 de ţări din lume, unde creştinii sunt persecutaţi pentru credinţa lor, în funcţie de intensitatea persecuţiei. Topul este publicat la începutul fiearui an şi are la bază date culese de lucrători şi colaboratori Open Doors la faţa locului, precum şi experţi externi care analizează şi evaluează fenomenul persecuţiei la nivel mondial. Ţările sunt evaluate în funcţie de severitatea persecuţiei, fiind analizate date privind violenţa împotriva creştinilor precum şi presiunile pe care trebuie să le suporte aceştia în cinci domenii: biserică, naţiune, comunitate, familie şi viaţa privată. Viziunea organizaţiei Open Doors este, conform fondatorului ei, fratele Andrew,  aceea „de a fi o ‚uşă deschisa’ pentru că noi credem că orice uşă este deschisă, în orice timp şi în orice loc ca să-l proclamăm pe Hristos.” Există câteva tendinţe care se pot observa în persecuţia la nivel mondial din ultimul an. 1. Realitatea şocantă a unei duble persecuţii împotriva femeilor Pe timpul redactării Topului Mondial al Persecuţiei pe anul 2019, detalii despre persecuţia împotriva femeilor creştine au ieşit la suprafaţă. În multe locuri, femeile experimentează o „dublă persecuţie” – o dată pentru că sunt creştine şi încă o dată pentru că sunt femei. Chiar şi ţările cele mai restrictive – persecuţia orientată în funție de sex reprezintă modalitatea principală de a distruge comunitatea creştină aflată în minoritate. Acest tip de persecuţie este dificil de evaluat, pentru că reprezintă un fenomen complex, violent şi ascuns –in multe culturi unde femeile sunt vizate în mod specific, este dificil, aproape imposibil, să raportezi nişte cifre precise. 2. Prigoana alimentată de extremismul islamic continuă să afecteze milioane de creştini. În şapte din primele 10 ţări din top, principala cauză a persecuţiei o reprezintă presiunea din partea islamului. Aceasta înseamnă pentru milioane de creştini – în special cei care au un trecut musulman – că a fi un ucenic al lui Isus Hristos înseamnă o viaţă de suferinţă. Ei vor fi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua, discriminaţi la locul de muncă şi chiar atacați în mod violent. 3. Primele două, cele mai populate țări din lume, au urcat în Topul Persecuţiei. Pentru prima dată de când se alcătuieşte Topul, India a intrat între primii 10 cei mai duri persecutori. În plus, China a urcat 16 locuri, de la locul 43 la locul 27. Fiecare dintre aceste două ţări are o populaţie de peste un miliard de locuitori, prin urmare tendinţa este una îngrijorătoare. Naţionaliştii hinduşi din India continuă să atace creştinii, din câte se pare fără să fie în vreun fel pedepsiţi, iar în China, puterea în creştere a statului şi mâna de fier cu care preşedintele Xi Jinping își exercită autoritatea continuă să facă practicarea deschisă a credinţei creştine extrem de dificilă în anumite părţi ale ţării.  4.. Răspândirea islamului radical în Africa subsahariană. În timp ce organizaţiile teroriste violente de tipul ISIS au dispărut din zonele din Orientul Mijlociu unde aveau dominaţie țn anii trecuți, pierderea teritoriilor de către acestea a determinat dispersarea luptătorilor, care făceau parte din aceste organizaţii, în ţările vecine dar mai ales în zona Africii sub-sahariene. Ideologia lor radicală a inspirat şi s-a infiltrat în unele grupări precum Statul Islamic al Africii de Vest (ISWAP), o grupare violentă care s-a desprins din Boko Haram, o organizație teroristă din Nigeria, care, de asemenea, răpeşte şi ține în sclavie femei creştine şi tinere fete ca parte din strategia lor.  5. Din ce în ce mai multe legi care să controleze religia. Tirania din partea statului este în creştere în multe ţări din lume, lucru înlesnit și de disponibilitatea tot mai mare a tehnlogiei digitale, care înseamă o posibilitate mai ridicată de a urmări proprii cetăţeni prin recunoaştere facială, implantarea de cipuri electronice şi altele. Țări precum Vietnam, Myanmar şi Coreea de Nord cunosc o creştere accentuată în modul în care statul controloeaza drepturile religioase. Ghidul privind Topul Mondial al Persecției poate fi descărcat in limba engleză de https://www.opendoorsusa.org/christian-persecution/world-watch-list/.