4 jucători care vor evolua în finala  Super Bowl vorbesc despre credinţa în Isus Hristos
01 Feb, 2019

4 jucători care vor evolua în finala Super Bowl vorbesc despre credinţa în Isus Hristos

Iubitorii sportului din S.U.A. aşteaptă cu nerăbdare marea finală a fotbalului american, ce va avea loc duminică 3 februarie în oraşul Atlanta şi va opune echipele Los Angeles Rams şi New England Patriots. Patriots sunt echipa americană cu cele mai multe apariţii în finalele Super Bowl. Tot ei au şi 38 de jucători care au evoluat într-un Super Bowl, în timp ce Rams au doar 4. Rex Burkhead, de la Patriots, spune că jocul se reduce la „aşteptările pe care le au antrenorii şi jucătorii. Scopul este să câştigăm finala, aşa că trebuie să ne mişcăm, să abordăm partidă în cea mai bună formă şi să înţelegem că treaba noastră nu este gata până la  finalul partidei” Totuşi, unii dintre jucătorii ce vor fi prezenţi pe teren spun că există lucruri mult mai importante decât trofeul Lombardi, ce îi va recompensa pe câştigători. Dwayne Allen, de la Patriots: „Faptul că am Cerul în minte, mă ajută să am o perspectivă bună asupra a ceea ce este cu adevărat important în viaţă. Voi juca în acest joc, este momentul de vârf al carierei mele sportive, şi chiar dacă ar trebui să fie totul pentru mine, în marea schemă a lucrurilor, este totuşi doar un joc.” Brandin Cooks, de la Rams, este mai îndrăzneţ: „Ştii, mă gândesc la Isus Hristos, şi chiar înainta ca El să fi făcut vreo minune, Dumnezeu a zis: „Aceste este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea Mea”. Aşa că meditez la acest lucru şi mă gândesc că poate Dumnezeu iși găsește plăcerea in ce fac eu. El mi-a dat darul de a putea să evoluez în acest joc  şi vreau să joc la acest nivel pentru a-i da Lui glorie.” Johnny Hekker, de la Rams: „Sunt atâtea exemple în Biblie, unde oamenii  poate nu și-au sfârşit alergarea aşa cum ar fi vrut, însă Dumnezeu tot poate să folosească asta spre bine. Aşa că joc în această finală şi folosesc această ocazie pentru a-i da slavă lui Dumnezeu şi lucrării pe care El a făcut-o în viaţa mea şi modul în care El a lucrat şi unde m-a adus, şi mă simt onorat şi smerit să fiu prezent.” Căpitanul Patrioţilor , Matt Slater, oferă un sfat tuturor celor care s-au lăsat prinşi în frenezia acestei finale: „Acest joc nu este despre viaţă şi moarte. Nu este cel mai mare lucru pe care-l vom face,” spune el. „Cea mai mare şi mai importantă decizie pe care o vei lua este să începi o relaţie cu Isus Hristos. Dacă nu-l cunoşti pe Isus, atunci lucrurile pot fi dificile. Oamenilor care se uită la această finală şi cred că este cel mai important lucru din viaţa lor, le-aş spune că nu e, acesta e doar un joc. Suntem recunoscători să fim aici, suntem bucuroşi să participăm. Iubim ceea ce facem, însă trebuie să fim conştienţi că sunt lucurui mult mai importante în viaţă de care trebuie să ne preocupăm.” Sursa: CBN.