30 de zile 2020 | Ziua #1: Introducere în mișcările Islamice
Organizații creștine renumite postează adesea pe rețelele de socializare despre evenimente actuale și schimbări culturale ce au loc. Ai citit vreodată comentariile oamenilor la aceste postări? Uneori ai putea începe să te întrebi dacă urmașii lui Hristos chiar au ceva în comun?!
Nici în rândul musulmanilor nu este altfel. O credință comună, nu înseamnă că nu mai există opinii contradictorii, cu privire la cea mai potrivită modalitate de a conduce o economie națională, cu privire la creșterea copiilor sau cu privire la politicienii preferați. Și să nu uităm de interminabilele argumente posibile despre care versiune a textelor sacre este cea mai exactă și care lider religios interpretează cel mai corect aceste texte sacre.
În creștinism, oamenii au dezvoltat diferite mișcări de-a lungul secolelelor, care reflectă diferite expresii ale credinței noastre în tot felul de preocupări – cum să ne închinăm, cum să conducem o adunare, cum să ne formăm o familie. Mișcări politice, mișcări sociale, mișcări teologice – toate acestea sunt modalități de a colabora cu alți oameni care ne împărtășesc părerile și de a-i încuraja și pe alții să ni se alăture.
Ca și creștini, este vital să ne amintim cuvintele din 1 Corinteni 12:12: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.” În ciuda diferențelor noastre în multe aspecte, credința noastră în Isus Hristos este cea care ne face un singur trup.
Și în Islam există mișcări care pledează pentru diferite moduri de a trăi și de a se închina ca musulmani. În această ediție a proiectului 30 de zile, vrem să vă prezentăm unele dintre aceste mișcări și să descoperim cum ne putem ruga pentru oamenii care le urmează.
Cum să ne rugăm:
- Sute de mii de creștini din întreaga lume sunt alături de tine pentru următoarele 30 de zile de rugăciune pentru musulmani. Rugați-vă așa cum s-a rugat și Isus în Ioan 17:20-23, „pentru ca Trupul lui Hristos să fie unit, astfel încât lumea să cunoască dragostea lui Hristos.”
- Rugați-vă ca creștinii să fie un exemplu convingător pentru musulmani, iar lumea să ne cunoască nu prin diferențele noastre, ci prin dragostea noastră, așa cum spune Ioan 13:35.
- Toți musulmanii, indiferent de convingerile lor specifice, îl consideră pe Isus (Isa) un profet important. Rugați-vă ca ei să experimenteze o revelație din partea lui Isus în acest timp de rugăciune și post.