27 februarie – 7 aprilie 2018 – 40 zile de pocăință, post și rugăciune pentru România
Perioada de 40 de zile înaintea sărbătorii Paștelui, când celebrăm jertfa Domnului Isus Hristos, Care a murit pentru păcatele noastre, și învierea Lui, este o perioadă în care cred că Domnul vrea să ne smerim și să ne întoarcem la El cu toată ființa noastră, în post și rugăciune pentru noi, familiile noastre, Biserica Lui din România.
Vă chem să ne unim în această perioadă: 27 februarie – 7 aprilie în POST și RUGĂCIUNE, în care esența este POCĂINȚA noastră de păcate personale, în care să ne cerem iertare pentru păcatele și fărădelegile comise de alții, făcând această slujire de a fi mijlocitori între oamenii pierduți și Dumnezeu (Daniel 9:1-19).
Este chemarea Domnului de a ne ÎNTOARCE de la starea actuală căldicea – ca a bisericii din Laodiceea (Apoc. 3:14-22), la starea smerită a bisericii din Filadelfia, o stare după voia Domnului (Apoc. 3:7-13). Este chemarea din IOEL 2:15-17- de a ne întoarce fețele către Domnul, de a ne smeri, de a ne pocăi, pentru a se împlini cuvântul din Faptele apostolilor 3:19-21.
Cartea Daniel 9:1-19 ne arată un model de rugăciune în care noi, cei ce-L cunoaștem pe Domnul, ne cerem iertare pentru păcatele comise pe teritoriul României de către locuitorii țării – cum spune Daniel – “noi și părinții noștri am păcătuit.” Chiar dacă Daniel era un om neprihănit, el și-a cerut iertare Domnului. Daniel s-a rugat pentru izbăvire din captivitate și restaurarea țării, la 70 de ani după dărâmarea Ierusalimului, pentru împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Daniel a recunoscut că starea de păcat a națiunii a dus poporul în robie și țara a fost pustiiită. Izbăvirea vine de la Domnul, dar numai în urma pocăinței și smeririi.
Noi vedem azi cum țara noastră, după 70 de ani de la instaurarea comunismului în România (dec 1947), este încă în captivitate, cu o populație care vrea să plece din țară, cu resurse tot mai puține – o formă de pustiire pe care o trăim azi. Familia, Biserica, națiunea noastră sunt sub asediul puterilor întunericului. Și noi, astăzi, Biserica lui Hristos din România, suntem chemați să recunoaștem că starea de păcat a națiunii noastre a adus România la starea ei de astăzi. Și noi, astăzi, suntem chemați să ne pocăim, să ne smerim inimile, să ne rugăm, ca Domnul să ierte păcatele, să ne vindece țara și să vină vremurile de înviorare după care tânjim.
2 Cronici 7:14 – „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – atunci îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.”
Perioada aceasta de rugăciune și post ar trebui să aibă aceste 4 caracteristici:
– Pocăință intensă – să ne doară păcatele noastre, să tânjim să ne curațim inimile, să fim plini de Duhul Sfânt.
– Tânjire după Domnul – apropiere de El, dor după Dumnezeu, foame și sete dupa Cuvânt și Duhul Sfânt
– Rugăciune fierbinte – o comunicare pasionată, din dragoste, cu Creatorul universului și Mântuitorul nostru
– Durere pentru cei pierduți – să ne doară pentru oameni, să luptăm ca sufletele lor să nu ajungă in iad!
6 săptămâni de post și rugăciune
27 februarie–7 aprilie. Perioada de 40 zile este împărțită în săptămâni, în care ne vom focaliza pe anumite puncte de rugăciune Săptămâna 1: 27 februarie – 4 martie – Personal
Săptămâna 2: 5 martie – 11 martie – Familii
Săptămâna 3: 12 martie – 18 martie – Biserică
Săptămâna 4: 19 martie – 25 martie – Națiune/populație
Săptămâna 5: 26 martie – 1 aprilie – Țară
Săptămâna 6: 2 aprilie – 7 aprilie – Laudă, închinare, mulțumire Cum postim
Postim cum are încredințare fiecare, dar ar fi bine măcar 2 zile/săptămână. Cine poate, ar fi bine ca în acest interval să ia 21 zile de post ca Daniel, sau 7 zile sau 3 zile de post cu lichide, o dată sau de mai multe ori în timpul celor 40 de zile. Dar este după încredințarea fiecăruia. Esențială este atitudinea inimii noastre și dorința de a ne înfrâna firea noastră care poftește împotriva Duhului!
Postim de mâncăruri neesențiale (dulciuri, mâncăruri grele, sofisticate). Se poate posti cu o alimentație simplă, bazată pe legume și fructe- ca postul lui Daniel.
Postim de timp petrecut inutil la televizor (se pot vedea scurt știrile importante sau programe creștine), post de stat pe internet sau pe Facebook
Postim de obiceiuri care fură timp și ne împiedică în relația cu Domnul (mers excesiv la cumpărături, timp pierdut prin magazine, timp pierdut în activități neesențiale, timp pierdut în discuții inutile)
Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/8315-27-februarie-7-aprilie-2018-40-zile-de-pocainta-post-si-rugaciune-pentru-romania#ixzz57jaIbMIR
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook